Persoanele vaccinate, fără mască în spații închise. Valeriu Gheorghiță confirmă anunțul făcut de directoarea CDC

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale pentru vaccinarea anti-Covid, a fost întrebat la Digi24 dacă într-o încăpere în care sunt persoane vaccinate cu ambele doze, ar fi posibil să nu mai poarte mască.

Datele Centrului american pentru Controlul Bolilor (CDC), cât și ale Centrului european pentru Controlul Bolilor arată cât se poate de clar o reducere a transmiterii infecției cu SARS-CoV-2 de la persoanele vaccinate la cele nevaccinate și sunt studii făcute, de pildă, pe membrii familiei, unde cel puțin unul dintre ei a fost vaccinat, și au arătat o reducere a transmiterii la ceilalți membri ai familiei cu cel puțin 30 la sută, dacă cel puțin un membru era vaccinat. Deci da, sunt date cât se poate de clare în momentul de față, care nu provin numai din studii, ci și din analizele efectuate pe persoanele vaccinate în cadrul campaniilor de vaccinare, care ne arată o reducere importantă a riscului de transmitere.

Vorbim de o recomandare a CDC, centrul american. În momentul de față, Centrul European de Control al Bolilor nu a făcut o precizare în acest sens, așa încât, ținând cont și de faptul că vorbim și de alte tulpini, de alte variante virale circulante, cred că la acest moment este prudent, fiind în plină ascensiune a valului 3, să respectăm cu strictețe măsurile de prevenție, tocmai pentru a nu contribui inevitabil la creșterea numărului de cazuri. Chiar dacă am fost vaccinați, e important să înțelegem că până nu avem un număr suficient de mare de persoane vaccinate nu suntem în siguranță”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Directoarea Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite spune că datele de până acum sugerează că persoanele vaccinate nu poartă virusul și nu se îmbolnăvesc. Ea s-a referit la rezultatele unui studiu la care au participat aproape 4.000 de angajați sanitari din linia întâi, testați săptămânal, între decembrie 2020 și martie 2021. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here