Universitatea Transilvania din Brașov a inaugurat centrul de printare 3D, gratuit, dedicat studenților

Foto Comunicat de presă Universitatea Transilvania
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com
“Universitatea Transilvania din Brașov a inaugurat un centru de printare 3D,
gratuit, dedicat studenților. Astfel, toți studenții UNITBV vor avea la dispoziție 8
imprimante 3D, pe care vor putea printa diverse obiecte necesare proiectelor la
facultate.
Indiferent de facultatea ori specializarea la care studiază, fie că vorbim de profil
ingineresc ori de profil uman, toți studenții Universității vor avea acces gratuit la
aceste imprimante, iar consumabilele vor fi puse la dispoziție de Universitatea
Transilvania din Brașov.
În permanență, la centrul de printare vor exista studenți voluntari, de la Facultatea de
Design de produs și Mediu care îi vor ajuta pe colegii lor să printeze.
Cele 8 imprimante, model Prusa, printează obiecte în format 3D, cu polimeri – mase
plastice. Dimensiunea maximă a unui obiect ce poate fi printat este de maximum 20
de centimetri. Imprimantele au costat în total aproximativ 12.000 de euro, iar pentru
amenajarea centrului au fost investiți peste 150.000 de lei, bani din fonduri proprii ale
Universității.
Centrul de printare 3D se află pe Colina Universității, în corpul A. Și tot aici se află și
unul dintre spațiile centrului de scriere academică, singurul de acest fel din România.
Centrul de scriere este deschis tuturor studenților Universității și își propune să-i
ajute pe studenți să elaboreze corect o lucrare academică.
„Ne-am propus să avem mai multe puncte de atracție pentru studenți. Astăzi vă
arătăm doar o parte dintre ele: centrul de printare, centrul de scriere și terasa
corpului A. În cursul acestui an urmează să inaugurăm și alte zone dedicate
studenților, zone care sperăm să aducă o schimbare în bine și astfel tinerii să-și
dorească să petreacă cât mai mult timp în spațiile universității”, a declarat Rectorul
Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.
Pe lângă cele două centre din corpul A, pe acoperișul clădirii a fost amenajată și o
terasă deschisă, unde studenții își pot petrece timpul liber și de unde pot vedea
panorama întregului oraș”, se arată într-un comunicat de presă al Universității Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here