Cățelușă cu răni adânci, ținută în lanț. Poliția din Mureș a deschis penal pentru schingiuirea animalelor

Fotografie Pixabay
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, miercuri, că a deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor, după ce pe o reţea de socializare au fost postate fotografii cu un câine rănit, care a fost prins în laţ.

Ar fi vorba despre o căţeluşă care a fost prinsă în laţ şi ținută așa timp de trei săptămâni, iar din acest motiv prezintă răni adânci la nivelul gâtului.

În urma unor imagini apărute în spaţiul public, postate pe o reţea de socializare, cu privire la rănirea unui câine, în comuna Ideciu de Jos, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş s-au sesizat din oficiu, fiind întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, conform Legii 205/2004 privind protecţia animalelor. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt, identificării autorilor şi luării măsurilor legale, sub supravegherea unităţii de parchet competente“, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here