Weekend solicitant pentru pompierii din întreaga țară

Pixabay
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În ultimele trei zile, pompierii din întreaga țară au acționat pentru gestionarea a 3.438 de intervenții. Majoritatea dintre acestea au constat în acordarea asistenței medicale de urgență (2.814 cazuri SMURD).

De asemenea, echipajele de salvatori au intervenit pentru stingerea a 146 de incendii, la 16 misiuni de descarcerare, precum și în alte 462 intervenții în sprijinul comunităților.

Misiuni relevante:

❗ Un eveniment din cursul zilei de vineri, care a presupus efort susținut din partea salvatorilor, a fost cel din județul Timiș, acolo unde peste 30 de pompieri, care au încadrat 7 mașini de stingere, au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un atelier de prelucrare material lemnos. Odată ajunse la locul solicitării, pompierii au constatat că flăcările se manifestau puternic, pe o suprafață de aproximativ 700 mp. Datorită intervenției prompte a salvatorilor, incendiul a fost lichidat în mai puțin de 2 ore, fără a fi înregistrate victime.

❗O altă misiune relevantă a fost și cea din cursul zilei de sambătă, din județul Argeș, unde mai multe echipaje de descarcerare și prim ajutor au acționat la un accident rutier produs pe DN 67B, pe raza localității Moșoaia, unde un autoturism a intrat în coliziune cu o autobasculantă. Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au constatat că, în urma acestui eveniment rutier, au rezultat 4 victime, dintre care 3 se aflau în autoturism, rănite. În urma impactului puternic, o persoană și-a pierdut viața, iar alte două au fost transportate la spital, pentru investigații suplimentare.

❗ O altă misiune de stingere a unui incendiu, care a presupus atenție sporită din partea salvatorilor, a fost și cea din cursul zilei de duminică, din municipiul București, atunci când colegii noștri au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la mansarda unui imobil de locuințe, în sectorul 1 al Capitalei. Pompierii au constatat că flăcările se manifestau la nivelul acoperișului, pe o suprafață totală de aproximativ 130 mp, cu posibilitate de propagare și la locuințele învecinate. Pentru a preîntâmpina orice situație care să le pună viața în pericol, 25 de locatari s-au autoevacuat, până la sosirea echipajelor ISU. Incendiul a fost lichidat, în mai puțin de 3 ore, fără a fi înregistrate victime.

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Informații referitoare la măsurile de prevenire şi modul de comportare în diferite situaţii de urgenţă de amploare sau dezastru pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore sau prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here