Soluţie de alocare urgentă a finanţărilor de 50 de milioane de euro pentru spitale

Foto: gov.ro
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Guvernul României a aprobat miercuri, 3 februarie, un Memorandum propus de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împreună cu Ministerul Sănătăţii care urgentează alocarea a 50 de milioane de euro, fonduri europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), pentru creşterea siguranţei pacienţilor în spitale.

Menţionăm că o Ordonanţă de Urgenţă care aborda o parte dintre aspectele acoperite de Memorandum a fost iniţiată în noiembrie 2020, fiind ulterior blocată pe circuitul de avizare după două restituiri ale documentului de la Ministerul Sănătăţii către Ministerul Fondurilor Europene (din 23.11.2020 şi din 09.12.2020). Memorandumul aprobat astăzi în guvern este soluţia necesară şi suficientă pentru demararea proiectului care va pune la dispoziţia spitalului fonduri semnificative pentru siguranţa pacientului.

“Am decis să resetăm un parcurs birocratic care întârzia Ordonanţa de Urgenţă pentru infrastructura de gaze medicinale şi energie din spitale şi am găsit o soluţie eficientă. Am transformat Ordonanţa în Memorandum, a fost deja adoptat şi va putea fi lansat în cel mai scurt timp apelul de finanţare de 50 milioane euro”, spune Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

“Este o investiţie în infrastructura spitalicească absolut necesară şi urgentă pentru creşterea siguranţei pacienţilor, care vine să repare investiţii inexistente sau făcute prost în spitale, în ultimii 30 de ani. Sunt 50 de milioane de euro fonduri europene pe care îi alocăm unităţilor spitaliceşti pentru reabilitarea şi modernizarea sistemelor ce asigură creşterea siguranţei pacientului în spitalele din România”, declară ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

MIPE a colaborat cu Ministerul Sănătăţii pentru elaborarea acestui document.

Concret, Memorandumul aprobat astăzi se referă la “Aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene pentru evaluarea, extinderea, reabilitarea sau modernizarea infrastructurii de fluide medicinale şi a reţelelor de energie electrică, inclusiv a sistemelor de supraveghere şi control a acestor instalaţii şi a sistemelor de ventilaţie şi climatizare a aerului precum şi a altor investiţii necesare pentru creşterea securităţii la incendiu din structurile care utilizează gaze medicinale pentru desfăşurarea actului medical terapeutic şi din structurile mari consumatoare de energie electrică de la nivelul spitalelor publice de faza I şi II şi suport COVID din sistemul sanitar de stat”.

Odată cu aprobarea acestui Memorandum, poate fi elaborat Ghidul pentru apelul de finanţare, în termen de aproximativ o săptămână, după care vor putea fi lansate finanţările.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here