Daniel Funeriu a găsit soluția pentru educație: „Anul școlar trebuie lungit – două luni de vacanță vara, în loc de trei”

Facebook
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a declarat marți, pentru B1 TV, că anul școlar în România ar trebui lungit, adică vacanța de vară să nu mai țină trei luni, ci două.

„Cred că e important să fim cât mai calmi, să lăsăm deoparte disputele politice, cred că ar fi foarte bine ca toată lumea să înțeleagă urgența revenirii la școală. E, din punctul meu de vedere, cea mai bună decizie dintre deciziile proaste pe care pandemia ne obligă să le luăm. Nimeni nu e fericit să închidă școlile, dar e limpede că trebuie redeschise altminteri copiii vor avea foarte mult de suferit.

Cred că e oportună o lungire a anului școlar. S-a pierdut foarte mult timp. Nu e nicio catastrofă dacă în loc de trei luni am avea doar două luni vacanță în acest an. Oricum, România are cel mai scurt an școlar din Europa. De aceea se spune fals că materia e prea îngrămădită. Materia nu e mai grea decât în alte țări, e chiar mai ușoară, dar ea trebuie livrată de profesori într-un timp mult prea scurt. Deci ar fi un bun moment să lungim anul școlar și, eventual, să rămână mai lung decât e acum”, a declarat Funeriu, pentru B1 TV.

„Aș vrea să mai spun ceva care cu siguranță merge contracurentului, dar cred că e corect: autoritățile să încurajeze meditațiile. Lupta acum e să livrăm cât mai multe conținuturi copiilor. Că acestea sunt livrate de școală, prin meditații, printr-un sistem corect, e important ca prin toate mijloacele să ne asigurăm că ajung la copii cât mai multe conținuturi”, a adăugat Daniel Funeriu. 

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here