UBB îşi onorează, la 101 de ani, statutul iniţial de “inovaţie” în învăţământul superior românesc

Foto: Facebook / Universitatea Babeş-Bolyai
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Acum 101 de ani, în zilele de 1-2 februarie 1920, a avut loc inaugurarea solemnă a Universităţii din Cluj, – numită atunci informal şi Universitatea Naţională (românească) a Daciei Superioare -, în prezenţa Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, a autorităţilor şi a reprezentanţilor ţărilor aliate şi neutre în timpul războiului, din Europa şi America.

Regele Ferdinand, a stabilit atunci, prin discursul său, deviza universităţii clujene:

“Consacrat adevărului, pe căile justiţiei – singurele care conduc la înţelegerea între diferite popoare ale lumii – acest aşezământ de înaltă cultură va putea să aducă servicii ţării şi umanităţii, făcându-le la amândouă cinste prin munca sa ştiinţifică”.

“Din 1927 Universitatea din Cluj se va numi Universitatea Regele Ferdinand I, iar Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este astăzi succesorul legal şi academic al acestei universităţi. Ridicându-se la deviza stabilită de Suveran încă din 1920, UBB nu este o universitate de educaţie/formare de specialişti, angajamentul său fiind pentru generarea cunoaşterii prin cercetare/ştiinţă, în cadrul acestui proces formând specialişti şi caractere şi servind societatea (mediul socio-economic). Aşadar, comunitatea academică a UBB îşi trăieşte autentic valorile Traditio et Excellentia, născându-se ca universitate humboldtiană, iar astăzi angajându-se în paradigma ‘world-class’, care reprezintă evoluţia modernă a paradigmei humboldtiene”, arată rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Rectorul UBB adaugă că “trebuie să ştim că iniţial au fost perspective diferite asupra organizării şi misiunii noii universităţi clujene. Unii ar fi dorit ca Universitatea din Cluj să fie o simplă extensie a celor din Bucureşti şi Iaşi (în acest context unii menţionau în presa vremii riscul de a deveni “anticameră” sau “colonie” pentru acestea). Alţii ar fi vrut o universitate ardeleană/transilvană. Intelectualii marcanţi ai vremii au înţeles însă că prin Universitatea din Cluj au şansa să facă un experiment prin care să creeze inovativ o instituţie nouă, direct ancorată în cele mai bune practici internaţionale, mai ales europene (franceze/germane) şi americane, care apoi să servească drept model şi pentru celelalte universităţi din ţară. Spre exemplu, profesorul Vasile Pârvan, unul dintre intelectualii marcanţi care s-au opus ca Universitatea din Cluj să fie o reproducere a universităţilor din Vechiul Regat, a spus că lucrurile ar trebui să stea chiar invers şi a contribuit major la acest lucru. În final, s-a mers pe varianta inovativă, cu implicarea celor mai valoroşi oameni de ştiinţă din ţară şi a unora de marcă din străinătate, iar UBB se ridică şi astăzi la acest nivel, fiind o universitate clujeană/transilvană/românească ce joacă însă global, în liga academică internaţională, fiind spre exemplu membru în GUILD, organizaţia unora din cele mai importante universităţi europene ‘world-class/research-intensive’ “.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here