Primăria Sfântu Gheorghe pregăteşte noi locaţii pentru centre de vaccinare

Foto: Primăria Sfântu Gheorghe / www.sfantugheorgheinfo.ro
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Municipalitatea face un apel la medicii şi asistentele care doresc să se implice în campania de vaccinare să anunţe acest lucru.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe se pregăteşte pentru deschiderea unor noi centre de vaccinare în cadrul campaniei naţionale de imunizare anti-COVID-19.

Din etapa a II-a a devenit operaţional Centrul de Vaccinare din strada Daliei nr.1, unde locurile alocate sunt ocupate până la mijlocul lunii aprilie.

În funcţie de numărul de doze de vaccin care va fi disponibil la nivel naţional în perioada următoare, este posibilă deschiderea a cel puţin încă unui centru de vaccinare. Municipalitatea pregăteşte atât locaţia de la Ştrandul Municipal de pe strada Sporturilor, cât şi cea de la Sala Sporturilor din strada Vânătorilor. Astfel, pe măsură ce autorităţile sanitare centrale şi locale vor decide că este necesară deschiderea unui nou centru la Sfântu Gheorghe, acesta va fi pregătit şi funcţional.

În ceea ce priveşte personalul medical necesar pentru funcţionarea noului centru, Primăria Sfântu Gheorghe face un apel la medicii şi asistentele care doresc să se implice în campania de vaccinare, să anunţe acest lucru la Colegiul Medicilor din Judeţul Covasna (telefon 0267311334), la Asociaţia Medicilor de Familie din judeţ (telefon 0267315723) sau la Direcţia de Asistenţă Socială din Sfântu Gheorghe (telefon 0267312111).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here