România primește a doua tranşă de vaccin Moderna

Pixabay
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Cea de a doua tranşă, de 21.600 doze de vaccin Moderna, va ajunge astăzi la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “CANTACUZINO”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse la Bucureşti pe cale terestră.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Naţional de Stocare, urmând ca în perioada următoare să fie distribuite în centrele regionale şi de vaccinare.

Centrul Naţional de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului “Cantacuzino” este complet autorizat şi avizat de către Autoritatea Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România – autoritatea naţională cu competenţă în domeniul medicamentului de uz uman. Ca urmare a primirii autorizaţiei din partea ANMDMR, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară “Cantacuzino” poate desfăşura, în calitate de distribuitor angro, operaţiuni de deţinere, custodie şi livrare pentru medicamente cărora li se aplică criterii suplimentare de tipul: produse în acord cu art. 806 din Legea 95/2006 republicată: medicamente imunologice, respectiv produse cu distribuţie în “lanţul rece” (care necesită manipulare la temperaturi scăzute).

Recomandarea pentru vaccinul Moderna este de administrare în două doze, la interval de 28 de zile, pentru persoane cu vârsta de peste 18 ani. Cele două variante de vaccinuri disponibile în UE sunt foarte asemănătoare. Eficacitatea celor două vaccinuri este aproximativ aceeaşi. Vaccinul BioNTech Pfyzer are o eficacitate de 95% în prevenirea bolii COVID-19, în timp ce vaccinul Moderna are o eficacitate de 94,1%. Ambele vaccinuri utilizează tehnologia ce se bazează pe ARN mesager.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 este un organism interministerial, fără personalitate juridică, în subordinea directă a Secretariatului General al Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here