Primăria Zalău acordă sprijin copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate

Foto: Facebook / Primăria Municipiului Zalău
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În această perioadă, Direcția de Asistență Socială Zalău are în evidență 301 copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, îndeplinind următoarele atribuții:

  • urmăreşte menţinerea relaţiilor personale ale copiilor cu părinţii care sunt plecaţi la muncă în străinătate;
  • organizează programe de educaţie parentală destinate părintelui care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului după plecarea celuilalt părinte la muncă în străinătate, respectiv persoanelor desemnate a se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi a celor care au revenit în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi, mai mare de un an;
  • organizează întâlniri trimestriale sau ori de câte ori este necesar cu persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor, precum şi cu părintele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului după plecarea celui de al doilea părinte la muncă în străinătate;
  • facilitează şi sprijină menţinerea unui contact permanent între reprezentanţii unităţii de învăţământ pe care o frecventează copilul şi persoana în grija căruia acesta a fost lăsat de părinţi;
  • încurajează părintele sau, după caz, persoana în grija căreia a fost lăsat copilul şi cadrele didactice să stabilească acorduri de învăţare, adecvate nevoilor acestora, care să cuprindă în mod explicit scopurile, aşteptările şi responsabilităţile ce revin şcolii şi familiei;
  • sprijină părintele sau, după caz, persoana în grija căreia a fost lăsat copilul în utilizarea unor metode de consiliere care să faciliteze comunicarea în familie.

Direcția de Asistență Socială Zalău solicită, anual, unităţilor şcolare care funcţionează pe raza municipiului, date şi informaţii cu privire la copiii aflaţi în următoarele situaţii:

  • copii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate;
  • copii cu părintele unic susţinător plecat în străinătate;
  • copii cu un singur părinte plecat în străinătate;
  • copii reveniţi în ţară după o perioadă de şedere în străinătate alături de părinţi, mai mare de un an.

Odată cu primirea informațiilor solicitate, Primăria Municipiului Zalău, prin Serviciul Public de Asistenţă Socială, respectă prevederile legale și procedura privind creșterea și îngrijirea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate. În acest sens, se efectuează deplasări la adresa la care sunt îngrijiți copii aflați în situațiile amintite, situația de risc a copilului fiind analizată cel puţin din următoarele aspecte:

  • situaţia economică a familiei;
  • situaţia socială a familiei;
  • starea de sănătate a membrilor familiei;
  • nivelul de educaţie al membrilor familiei;
  • condiţiile de locuit ale familiei;
  • existenţa unor comportamente la risc identificate în cadrul familiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here