Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud spune NU scenariului roşu!

Foto Pixabay
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud dezaprobă decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud privind noua intrare in scenariu roşu a Municipiului Bistriţa începând cu data de 12.01.2021. Potrivit acestei măsuri, operatorii economici care au ca obiect de activitate prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc sunt nevoiţi, din nou, să îşi suspende activitatea. Totodată, se interzice organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

“Considerăm aceste măsuri ca fiind o lovitură sub centură adusă în special restaurantelor şi firmelor din sectorul alimentaţiei publice, care aşteptau gura de oxigen de multă vreme. Cu toţii s-au bucurat de ridicarea restricţiilor, s-au aprovizionat cu marfă, pentru a putea funcţiona la capacitate redusă, de 30%, in condiţii de siguranţă, respectând regulile de distanţare şi fără a organiza evenimente. Situaţia lor, deja fragilă, va deveni de-a dreptul dezastruoasă! Consider că autorităţile trebuie să adopte aceste măsuri ţinând cont de un complex de factori, inclusiv cei socio-economici, nu să ia decizii la foc automat, fără a cântări implicaţiile acţiunilor lor.” a declarat domnul Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

Contextul actual reprezintă o provocare pentru fiecare dintre noi, însă pentru anumite categorii fiecare decizie care este luată la nivel administrativ poate reprezenta diferenţa între a rămâne sau a dispărea de pe piaţă. În aceste condiţii ne considerăm direct responsabili de adoptarea unei atitudini în circumstanţele date.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here