Accident GRAV. Trafic blocat pe DN 1F, în județul Cluj

Foto: ISU Cluj
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe DN1F Cluj – Zalău, în localitatea Mera, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Circulația este oprită pe ambele sensuri.

Se estimează ca traficul să fie reluat în 40 de minute.

”Două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit pentru a gestiona o situație de urgență generată ca urmare a unui accident rutier produs pe raza localității Mera.

Solicitarea de urgență a fost înregistrată în jurul orei 17.40, iar, în momentul sosirii la locul evenimentului, pompierii au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate trei persoane, dintre care una prezenta traume incompatibile cu viața.

Au fost efectuate operațiuni de descarcerare, extragere și acordarea primului ajutor calificat pentru două femei și un bărbat care prezentau multiple traumatisme, erau în stare de conștiență și cooperanți.

Aceștia au fost preluați de către echipajele SMURD și SAJ în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a anunțat ISU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here