În Noaptea de Înviere, peste 5.100 de pompieri au asigurat misiunile de protecţie a populaţiei

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.302 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1062 pentru acordarea primului ajutor medical şi 8 misiuni de descarcerare) şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea şi pentru protecţia comunităţilor. La lăcaşurile de cult nu s-au înregistrat incendii.

Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creşterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgenţă.

Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitaliceşti pentru investigaţii suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri şi paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor şi a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros.

Respectarea de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca Sfânta Sărbătoare să se desfăşoare fără evenimente care să le pună viaţa şi bunurile în pericol.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

Fenomene meteo

În urma precipitaţiilor şi vântului de intensitate semnificativă din cursul zilei de ieri, au fost semnalate efecte negative în 4 judeţe Alba, Hunedoara, Mureş şi Timiş. Astfel, pompierii militari împreună cu autorităţile publice locale au acţionat pentru degajarea a 35 copaci doborâţi, 5 cabluri electrice şi 7 elemente de construcţie desprinse, fiind avariate 3 autoturisme şi 7 acoperişuri de imobile. Totodată, a fost evacuată apa din 5 curţi şi subsoluri inundate. În această dimineaţă nu mai erau solicitări de intervenţii din cauza vremii nefavorabile.

În continuare, pe toată durata sărbătorilor, echipajele de pompieri salvatori rămân mobilizate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here