Opt pompieri din Harghita au pornit într-o călătorie inedită

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Au luat pluta și au plecat pe Mureș! Opt pompieri din Harghita au pornit într-o călătorie inedită, pe o distanță de peste 700 km, pe o plută improvizată, construită din aproximativ 3000 de sticle din plastic. Expediția salvatorilor pe râul Mureș se va încheia peste două săptămâni, atunci când vor ajunge în locul în care Mureșul se varsă în Tisa (Szeged, Ungaria).

În continuarea aventurii de anul trecut, când au vâslit pe râul Olt de la izvoare și până la vărsare, ieri dimineață, opt salvatori din cadrul Detașamentului de Pompieri Gheorgheni au pornit pe râul Mureș, într-o minunată expediție, de la izvoare și până la vărsare. S-au îmbarcat în localitatea Remetea, după ce, în prealabil, au fost la Izvorul Mureșului, de unde au luat câteva sticle cu apă pură de izvor, pe care le vor dărui colegilor pompieri din Szeged (Ungaria).

Pompierii și-au propus să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește poluarea mediului înconjurător și de aceea și-au construit plutele, utilizând în jur de 3.000 de sticle din plastic. Comunitatea din municipiul Gheorgheni a ajutat la colectarea acestora, contribuind, astfel, la responsabilizarea socială în ceea ce privește reducerea poluării mediului înconjurător generată de activitatea umană. Respectul față de locul în care trăiesc, asigurarea unui mediu sănătos pentru generațiile viitoare, prin păstrarea nepoluată a apelor și reciclarea corespunzătoare a deșeurilor, sunt elementele definitorii pe care vor să le transmită prin demersul lor: mr. Coșarcă Gavril, plt.adj.șef Casian Alexandru-Adamache, plt.maj. Szabo Zoltan, plt.maj. Urzică Claudiu, plt.maj. Czirjak Csaba, plt.adj. Cantea Dan-Marian, plt.maj. Platon Liviu-Vasile și plt.maj. Mircea Adrian.

Noi nu putem decât să-i felicităm pentru această inițiativă lăudabilă și să le urăm „Vânt din pupă!”, în aventura vieții lor ce va dura aproape două săptămâni…

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

Mureșul este un râu transfrontalier între România și Ungaria. Este cel mai mare afluent al Tisei, care este principalul afluent al Fluviului Dunărea. Având o lungime de 789 km, din care 761 km pe teritoriul României, se varsă în Tisa, la Szeged. El izvorăște din Masivul Hășmașul Mare și traversează județele Harghita, Mureș, Alba, Hunedoara, Arad și Timiș.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here