Ministerul Sănătății susține elaborarea unui Plan Comun European pentru combaterea cancerului

FOTO: http://www.bzv.ro/public/upload/photos/76/ma.jpg
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a participat ieri dimineaţă la Bruxelles, la lucrările Forumului European de Cancer cu tema „Changing the Future of Cancer on Europe”.

Ministrul Sănătăţii a declarat că obiectivele naţionale de luptă împotriva cancerului coincid cu cele ale tuturor ţărilor europene şi ele se referă la prevenţie primară şi secundară, depistare precoce (screening), precum şi accesul egal al pacienţilor la tratament.

„Începând cu anul 2012 avem în derulare programul de depistare precoce al cancerului de col uterin, din 2002 România a implementat Programul Naţional de tratament al pacienţilor cu afecţiuni oncologice. De asemenea, începând cu anul 2018 a fost consolidată infrastructura pentru screening prin achiziţionarea din fonduri europene a 8 unităţi mobile pentru depistare precoce a cancerului de col uterin. Am început implementarea a 7 programe de screening pentru depistarea cancerului cu finanţare europeană şi am finalizat parţial achiziţia de echipamente şi aparatură necesară dotării centrelor din reţeaua naţională de radioterapie.

Tot în 2018 am introdus în compensare 14 molecule noi pentru tratarea pacienţilor cu afecţiuni oncologice, iar în prezent România asigură gratuit 126 de molecule pentru tratarea pacienţilor cu cancer”, a declarat Sorina Pintea în deschiderea evenimentului.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

Ministrul Sănătăţii a subliniat faptul ca de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Preşedinţia Consiliului UE şi va susţine ideea elaborării unui Plan Comun European pentru combaterea cancerului deoarece toţi pacienţii europeni au dreptul la tratament egal.

De asemenea, cel puţin 2 din obiectivele României în această perioadă au legatură cu acest subiect, este vorba despre accesul pacienţilor la medicamente şi mobilitatea pacientului.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

four × 2 =