Sibiu: Testări gratuite pentru verificarea plămânilor

SURSA FOTO: http://www.monitorulcj.ro/documente/stories/2016/10/01/asistenta,%20medic,%20aparatura,%20sala%20operatie,%20clinica%20de%20chirurgie%20medicala%203%20(33).JPG
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu organizează Zilele Sănătății Plămânilor, în perioada 14 – 16 noiembrie. Astfel, sibienii vor avea posibilitatea să își măsoare în mod gratuit gradul de sănătate a plămânilor, prin intermediul  spirometriei.

Spirometria este un test simplu, nedureros, care se face cu  ajutorul unui aparat numit spirometru. Persoana supusă examinării trebuie să sufle într-un dispozitiv ce măsoară cantitatea de aer inspirată sau expirată voluntar, rezultatele fiind interpretate pe loc.

Acțiunea va avea loc miercuri, 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva BronhopneumopatieiCronice Obstructive (BPOC), în Shopping City Sibiu – zona Decathlon, între orele 11.00 – 14.00, în prezența medicilor Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu. Persoanele care vor fi susceptibile de afecțiuni ale plămânilor vor fi îndrumate către investigații suplimentare.  

De asemenea, joi, 15 noiembrie, cu ocazia Zilei Naționale fără Tutun și vineri, 16 noiembrie, cei care doresc să își testeze sănătatea plămânilor, vor putea face gratuit spirometriila Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, în cabinetul de Explorări Funcționale, la Camera 7, între orele 12.00 – 14.00.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comlensa.ro

Bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC) este o afecțiune cronică progresivă, o boală a plămânilor care apare în special la persoanele care fumează și se caracterizează prin înfundarea căilor aeriene, care nu este complet reversibilă.

Pacienții cu BPOC pot prezenta tuse sau expectorație, wheezing (respirație șuierătoare), senzații de apăsare în piept, dar, cel mai adesea, primul semn al bolii este dispneea (lipsa de aer).

În România se află aproximativ 1 milion de bolnavi diagnosticaţi cu BPOC, conform Societăţii Române de Pneumologie.

În Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, 1 din 4 bolnavi internați prezintă exacerbări ale BPOC, cu insuficiență respiratorie. De asemenea, aproximativ 30% dintre pacienții consultați în ambulatoriul de specialitate al spitalului suferă de această boală.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 × 2 =