Mureș: Bărbat de 31 ani, reţinut pentru înşelăciune cu autoturisme

FOTO: http://www.nationalisti.ro/wp-content/uploads/2014/01/Politia.jpg
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

În cursul lunii iulie 2018, 5 persoane au sesizat Poliţia Municipiului Tîrgu Mureş cu privire la faptul că ar fi fost înşelate de către un bărbat, de 31 de ani, din Tîrgu Mureş, prejudiciul cauzat ridicându-se la 18.000 de Euro.

Din cercetările efectuate de poliţişti, a reieşit că, în cursul lunii aprilie a.c., bărbatul ar fi indus în eroare persoanele vătămate prin prezentarea unor imagini cu autoturisme, despre care afirma că urmează a fi scoase la licitaţie de către o companie, cu punct de lucru în Tîrgu-Mureş, companie ce dorea să-şi reînnoiască parcul auto.

În baza prezentării ca adevărată a acestei fapte mincinoase , cele cinci persoane vătămate i-ar fi predat persoanei bănuite de comiterea faptei, care s-a oferit să intermedieze achiziţionarea autoturismelor alese de către victime, sume cuprinse între 1.400 şi 3.800 de Euro, ce reprezentau contravaloarea autoturismelor, care ar fi trebuit a fi cumpărate până la sfârşitul lunii mai a.c..

În data de 06 noiembrie a.c., poliţiştii au luat faţă de bărbatul de 31 de ani măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

10 + 7 =