Cluj: Bănuit de trafic de droguri, prins în flagrant

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la publicitate@transilvanianews.com

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Cluj-Napoca și procurorii D.I.I.C.O.T. au depistat în flagrant delict un bărbat bănuit de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Cel în cauză a fost reținut.

La data de 6 august a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- S.T. Cluj, beneficiind de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, au depistat în flagrant delict un bărbat, imediat după ce acesta ar fi ridicat un colet cu peste 500 de comprimate MDMA.

Ulterior, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară pe raza municipiului Cluj-Napoca, unde locuia bărbatul în cauză împreună cu alte două persoane, și au descoperit și ridicat 300 de grame de cannabis, 0,2 grame de amfetamină, 2 cântare electronice și instrumente de consum.

Substanțele găsite au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, bărbatul, de 22 de ani, împreună cu alți doi bărbați, de 21 și 26 de ani, din Suceava,  ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat și deținut pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cannabis și droguri de mare risc – amfetamine și ecstasy.

La data de 6 iulie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T.-S.T. Cluj l-au reținut pe bărbatul în vârstă de 22 de ani. Ceilalți doi sunt cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de trafic și consum de droguri de risc și mare risc, fapte prevăzute de Legea 143/2000.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la publicitate@transilvanianews.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here