SALVAȚI COPIII: Peste 400 de apeluri și sesizări la linia de consiliere ctrl_AJUTOR

FOTO: http://www.tribuna.ro/images-up/2016_03_20_17_povestea-unei-familii-care-a-adoptat-doi-frati-lasati-in-voia-sortii-de-parinti_30609.jpg
PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Vara, manualele sunt lăsate deoparte iar de lecții nu se mai vorbește până la reînceperea școlii, în septembrie. Copiii au mai mult timp liber iar părinții sunt mai generoși în a le lăsa la îndemână gadget-urile. Specialiștii Salvați Copiii România, din cadrul proiectului Ora de Net, sfătuiesc părinții să profite de timpul petrecut de cei mici pe telefoanele mobile sau tablete, aplicații și jocuri online. În felul acesta pot afla mai multe despre ce fac copiii lor pe internet.

Datele obținute în cadrul proiectului arată că sunt numeroase situațiile limită la care cei mici sunt expuși, de cele mai multe ori existând o dificultate în a informa părinții cu privire la ceea ce s-a întâmplat, bazată pe relația prealabilă existentă între părinte și copil, precum și pe calitatea conexiunii emoționale dintre aceștia.

Linia de consiliere ctrl_AJUTOR:

În România, în decursul primului semestru din 2018, la linia de consiliere ctrl_AJUTOR au fost primite 425 de apeluri și sesizări atât din partea copiilor, cât și a adulților.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

Printre problemele semnalate frecvent: lipsa abilităților tehnice (179) de a rezolva o situație, probleme ce țin de confidențialitatea datelor personale (51) și amenințările comerciale (46).

Date ctrl_AJUTOR în funcție de tipul apelantului

Părinți 20

Adolescenți 347

Copii 5

Profesori 35

Adulți 16

Necunoscut 2

Total 425

Tendințe

Din analiza cazurilor primite la linia de consiliere și informare ctrl_AJUTOR, observăm că mulți tineri au abilități tehnice reduse și, de aceea, se confruntă cu riscuri comerciale (costuri suplimentare sau ascunse ale aplicațiilor, cumpărături online nesigure) și sunt îngrijorați în privința confidențialității datelor lor personale (conturi pierdute sau furate, date personale introduse pe situri nesigure, date personale furnizate străinilor în jocuri, îngrijorări legate de publicarea automată a locației).

Totodată, comparativ cu anul precedent, observăm o creștere a cazurilor de sexting — acestea implică de cele mai multe ori și o componentă de hărțuire și șantaj a victimelor.

Exemple de cazuri ctrl_AJUTOR

‘Salut! Contul de Facebook mi-a fost spart! Persoana respectivă se folosește de datele și identitatea mea și este foarte deranjant. Deja m-am certat cu niște prieteni pentru că au crezut că le scriu lucruri urâte. Mi-e frică de ce ar mai putea face. Vă mulțumesc!’ — Confidențialitatea datelor personale

‘Zilele trecute a avut loc un incident neplăcut pentru mine. Un tip mi-a scris pe un site de social media, iar apoi a început să îmi pună întrebări intime. Părea interesant așa că i-am răspuns pentru că ce se putea întâmpla. Dintr-o dată am văzut că a făcut un screenshot conversației și m-a amenințat că va arăta tuturor: părinților, rudelor și prietenilor mei. Pentru a nu face asta, mi-a cerut poze intime cu mine sau bani. Nu știu ce să fac, sunt foarte speriată și disperată.’ — Sexting/Sextortion

‘Am folosit cardul tatălui meu pentru a cumpăra ceva într-un joc. Mi-a apărut un mesaj pe care nu l-am înțeles prea bine, dar cred că au fost luați mai mulți bani decât trebuia. Cum pot să aflu? Ce pot să fac? Mi-e frică să-i spun tatălui meu, el nu mi-a dat voie să-i folosesc cardul.’ — Riscuri/Amenințări comerciale

‘Zilele trecute am intrat pe un site cu desene animate mai deocheate. Am lăsat pagina deschisă și mi-a apărut brusc un mesaj că poliția mă urmărește și că trebuie să plătesc o amendă. M-am speriat și am închis laptopul. Ce fac acum? Este ceva adevărat? Cum stau departe de lucruri de genul ăsta?’ — Abilități tehnice

Cum se poate apela ctrl_AJUTOR?

Linia de consiliere si informare ctrl_AJUTOR poate fi apelată prin următoarele modalități:

— La numărul de telefon (L-V, între 10:00 — 17:00): 031 80 80 000

— La adresa de email ajutor@oradenet.ro

— Pe Facebook Messenger (L-V, între 10:00 — 17:00): www.facebook.com/SigurPeNet

Ce este ctrl_AJUTOR?

Având în vedere că proiectul Ora de Net vizează siguranța online a copiilor și tinerilor, începând cu luna mai a anului 2009 a devenit funcțională linia de informare și consiliere ctrl_AJUTOR.

Scopul acestui serviciu este de a oferi informații, sfaturi, susținere și consiliere copiilor și tinerilor atunci când aceștia se confruntă cu riscuri legate de utilizarea computerului, Internetului și a telefonului mobil, dar și părinților sau profesorilor acestora când ei identifică o situație de risc.

Fiecare copil are dreptul la siguranță, chiar dacă este vorba despre viața reală sau despre mediul online. Este foarte important ca un copil să înțeleagă nu numai că există riscuri pe internet, ci că el are dreptul de a fi protejat împotriva acestor situații neplăcute și că poate reacționa la rândul său prin raportare.

‘Cu cât există mai multe persoane care reacționează la astfel de situații, care aplelează la ctrl_AJUTOR, cu atât aceste cazuri se vor identifica ca fiind o problemă și astfel vom putea ușura munca celor care doresc să găsească soluții și să implementeze o legislație mai adecvată. Totodată, copiii trebuie să înțeleagă că nu există nicio rușine în a cere ajutorul sau un sfat atunci când se află într-o situație nu tocmai plăcută.’ — Ovidiu Măjina, coordonator al programului Ora de Net.

Linia de raportare esc_ABUZ

Numai în primul semestru al anului 2018, la linia de raportare a pornografiei infantile, esc_ABUZ a recepționat 911 cazuri de conținut online, dintre care 608 reprezentau imagini cu abuz sexual asupra copiilor, 552 dintre acestea fiind găzduite în România. 93% dintre victimele portretizate în fimulețe au vârsta sub 10 ani.

Ce este esc_ABUZ?

Pentru a combate fenomenul imaginilor și materialelor video care înfățișează abuz sexual asupra copiilor, Organizația Salvați Copiii derulează proiectul Ora de Net (Safer Internet), în cadrul căruia funcționează formularul de raportare esc_ABUZ (http://www.oradenet.salvaticopiii.ro/esc-abuz), unde utilizatorii de Internet pot raporta conținutul ilegal.

Punctul de raportare operat de Salvați Copiii în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române are ca scop protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea pornografiei infantile și a traficului de minori, prin înaintarea rapoartelor primite către autoritățile competente.

Există și opțiuni de monitorizare tehnică și supraveghere a activităților copiilor pe telefon, laptop sau tabletă, prin programe de control parental. Acestea permit înregistrarea aplicațiilor folosite și site-urilor vizitate de copii, precum și blocarea anumitor site-uri sau cuvinte.

O serie de soluții și ghiduri de instalare pot fi regăsite pe portalul Ora de Net (http://oradenet.salvaticopiii.ro/resurse/sedinta-cu-parintii). Specialiștii Salvați Copiii recomandă folosirea acestora pentru copiii preadolescenți (12-13 ani), însoțite de discuții deschise despre nevoile copiilor, deoarece supravegherea nu poate fi făcută exhaustiv și de pe toate dispozitivele la care copilul poate avea acces ipotetic (ex: Telefonul unui prieten).

Despre Organizația Salvați Copiii

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic său religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României. Salvați Copiii adoptă o poziție independentă în raport cu acțiunile și măsurile instituțiilor, recunoscând că implementarea legislației și a politicilor publice în materia drepturilor copiilor nu poate ignoră strânsa colaborare dintre autorități, familie, copii și societatea în care fiecare actor implicat își acceptă responsabilitatea conform principiilor unui parteneriat autentic și viabil.

În calitate de membru al Save the Children International, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. În cei 28 de ani de activitate, peste 1.750.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com
DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

15 + eleven =