Controale în târguri și piețe de pește, la firme și amenajări piscicole

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Pe parcursul lunii mai, în urma controalelor desfășurate de Poliția Română, pentru combaterea braconajului piscicol, au fost confiscate peste o tonă de pește, ambarcațiuni, autovehicule și sute de unelte de pescuit.

În ultima lună, polițiștii de ordine publică, de la transporturi și rutieri, sub coordonarea Direcției de Ordine Publică, din Inspectoratul General al Poliției Române, au organizat acțiuni în piețe și târguri de pește și controale la societăți comerciale și amenajări piscicole, pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol.

În toată țara, au fost efectuate 813 controale, fiind verificate 426 de obiective (155 de societăți comerciale, 47 de amenajări piscicole și asociații de profil și 224 de piețe și târguri).

În urma controalelor și verificărilor, au fost înregistrate, pentru constatare de infracțiuni la regimul pescuitului și acvaculturii, 173 de dosare penale, în cadrul cărora sunt cercetate 75 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 278 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 52.000 de lei.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

Ca măsuri complementare, au fost confiscate aproape 1.600 kg. de pește de diferite specii, dintre care 8 kg. de sturion, 10 ambarcațiuni, 2 autovehicule și peste 300 de unelte de pescuit.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here