Cluj: A dat mită pentru a-i fi restituit permisul, dar a fost condamnat la închisoare

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj au finalizat cercetările iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a încheiat acordul de recunoaștere a vinovăției cu inculpatul, persoană fără calitate specială, propunând condamnarea acestuia la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

Totodată, prin acord s-au stabilit ca persoana condamnată să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză s-a reținut că, în data de 15.11.2016, inculpatul a oferit o sumă de bani (cuantumul unui salariu) unui agent de poliție din cadrul I.P.J. Cluj — Secția 9 Poliție Rurală Turda, pentru ca acesta să îi restituie permisul de conducere reținut, precum și să renunțe la continuarea efectuării actelor de urmărire penală într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Cauza are la bază denunțul polițistului depus la data de 14.11.2016, la Serviciul Județean Anticorupție Cluj, denunț care a făcut obiectul dosarului penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Procurorul a dispus delegarea ofițerilor D.G.A. — S.J.A. Cluj în vederea instrumentării cauzei și întocmirii materialului probator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here