Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (08:10), circulaţia rutieră este blocată pe DN13A, la kilometrul 100 + 500 de metri, în zona localităţii Căpâlniţa, judeţul Harghita, din cauza unui accident rutier, în urma căruia un autoturism a intrat într-un copac pe sensul de mers Vlăhiţa – Odorheiu Secuiesc. Se estimează că traficul va fi reluat în maxim 30 de minute.