Scandal la Teatrul ”Sică Alexandrescu” din Brașov! Actorii teatrului au suspendat activitatea pe termen nedeterminat

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Conform unui comunicat de presă trimis de reprezentanții Teatrului ”Sică Alexandrescu” din Brașov, actorii teatrului au suspendat toate spectacolele, în semn de protest pentru alegerea noului director al instituției.

Conform comunicatului, ”în urma probei de interviu, din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei de manager al Teatrului “Sică Alexandrescu”, desfăşurat astăzi 29.09.2016, la care personalul artistic al teatrului a asistat, 13 artişti dintre aceştia, de la decana de vârstă, actriţa multipremiată la Gala UNITER, Virginia Itta Marcu, la cel mai tânăr membru al trupei, actriţa Ada Galeş, cea care a obţinut anul acesta Premiul UNITER pentru debut, au decis să nu mai urce pe scenă în semn de protest.

Proba de interviu a fost una în care lipsa de imparţialitate a unei părţi dintre membrii comisiei, respectiv: Beatrice Rancea, Emil Boroghină şi Mircea M. Ionescu, a fost flagrantă. Aceste persoane au încălcat normele de procedură ale concursului, prin faptul că nu au pus întrebări candidatului, ci doar au încercat să convingă pe cei prezenţi că Dan Marius Zarafescu trebuie validat. Mai mult, atunci când un alt membru al comisiei a încercat să pună întrebări candidatului, au reacţionat punându-i pumnul în gură.

Acest lucru poate fi confirmat de către înregistrarea aşa zisului interviu, pe care Primăria are obligativitatea să o facă. Ea poate fi comparată cu înregistrarea unui concurs anterior la care candidatul Dan-Marius Zarafescu a participat şi a fost respins (în data de 26.05.2016) şi care va arăta diferenţele de corectitudine în ceea ce priveşte intenţiile şi acţiunile comisiei.

Având în vedere cele de mai sus, aceşti artişti, fără de care niciunul dintre spectacolele Teatrului „Sică Alexandrescu” nu se pot juca, au decis ca începând cu data de 29.09.2016 să suspende, în semn de protest, toate reprezentaţiile până nu se va desfăşura un concurs transparent, cu o comisie imparţială.” Se arată într-un comunicat trimis de reprezentanții Teatrului ”Sică Alexandrescu” Brașov.

Primăria Brașov susține însă altceva:

Lucrare excepţională a singurului candidat admis la interviu pentru funcţia de director al Teatrului Sică Alexandrescu”

”Astăzi a avut loc proba interviului pentru singurul candidat rămas în cursa pentru ocuparea postului de manager al Teatrului “Sică Alexandrescu” (TSA), dintre cei cinci care şi-au depus candidatura. Potrivit preşedintelui juriului, Beatrice Rancea, actual director al Operei Naţionale Bucureşti (fost director al Operei Naţionale Iaşi, fost director al Teatrului Naţional Constanţa, regizor şi fostă balerină celebră în anii ’90), abia la momentul interviului a aflat cine este candidatul ajuns în această etapă, respectiv Dan Marius Zarafescu.

Proiectul acestuia a fost foarte apreciat de către patru dintre cei cinci specialişti în teatru care fac parte din comisia de examinare. “Vă mărturisesc cu toată responsabilitatea că pentru a treia oară în viaţa mea mă aflu în faţa unei lucrări absolut excepţionale, care poate constitui oricând un manual de manageriat. Proiectul domnului Zarafescu e un studiu de caz foarte exact, care ar fi recomandat să fie pus pe site-ul Primăriei Braşov imediat după finalizarea acestui concurs, pentru ca şi braşovenii şi angajaţii Teatrului <Sică Alexandrescu> să îl judece în cunoştinţă de cauză. Proiectul este analitic, clar, cu multe trimiteri la legislaţie, la date statistice, la probleme de repertoriu etc. şi cred că fiecare membru al juriului nu poate decât să fie de acord cu acest lucru”, a declarat Emil Boroghină, fost director al Teatrului Naţional Craiova, director al Festivalului Internaţional Shakespeare, actor şi regizor, adăugând că proiectul “are idei absolut superbe”.

Cel de-al cincilea membru al juriului dintre specialiştii în teatru, Horaţiu Mihaiu, scenograf, regizor artistic, consilier artistic, manager de teatru, a solicitat prezentarea, cât mai în detaliu, a anumitor obiective şi activităţi, iar la final a precizat că, după părerea sa, “Nivelul proiectului este foarte ridicat, iar ştacheta este lansată la foarte mare înălţime”.

Candidatul şi-a prezentat din nou, succint, cele patru strategii cuprinse în proiectul de manageriat, răspunzând apoi întrebărilor membrilor comisiei. Proiectul se axează pe patru axe strategice, respectiv “ridicarea capacităţi instituţionale şi de administrare a TSA”, “promovarea creaţiei, creativităţii, inovaţiei şi excelenţei “ în actul artistic, “creşterea vizibilităţii instituţiei” şi “dezvoltarea publicului”. Dacă va obţine nota de trecere şi la proba interviului (minim şapte), noul director îşi propune ca prioritate pe termen scurt organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană din luna noiembrie, al cărui regulament va fi aprobat chiar mâine de către Consiliul Local.

Ca intenţie declarată, politica de spectacol va fi orientată spre un public bine targetat, între 18 şi 49 de ani, care preferă teatrul scurt şi comedia, şi care, potrivit Barometrului de Consum Cultural, reprezintă peste două treimi din publicul de teatru braşovean. Proiectul prevede extinderea spaţiilor de spectacol în foste hale industriale dezafectate, în acord cu Strategia culturală 2030 a municipiului, mobilitatea spectacolelor şi colaborări cu mari vedete, atât regizori cât şi actori, din spaţiul teatral românesc. De asemenea, proiectul prevede atragerea de finanţări externe pentru activităţile teatrului, dar mizează şi pe strategia locală de creştere a finanţării culturale de la bugetul local.

Pe parcursul mandatului său de cinci ani, posibilul viitor director al TSA va pune în practică 13 programe, adăugând festivalului consacrat încă un festival, de stradă, care să acopere perioada de vară, atunci când stagiunea teatrală este închisă, dar publicul este cel mai numeros în Braşov. Din 2018, îşi propune ca Festivalul de Dramaturgie Contemporană să devină un festival internaţional, iar din 2019 doreşte să obţină statutul de “Teatru Naţional” pentru TSA.

“Lucrarea scrisă a fost deosebit de apreciată de comisia de examinare şi am putea-o numi excepţională. Din experienţa mea de director în teatru şi operă, niciun manager nu poate funcţiona fără aportul financiar al autorităţii locale. Poate avea idei extraordinare, dar trebuie susţinute. Proiectul este foarte bun, îmi doresc să realizeze măcar 80% din ce şi-a propus, dar depinde de fonduri, de susţinerea din partea autorităţilor şi de echipa cu care va colabora. Important este să i se acorde încredere, pentru că numai văzând şi făcând proiectul poate fi pus în practică. Noi am venit cu cele mai bune intenţii şi cu încrederea că lucrurile vor avea un parcurs bun pentru teatrul din Braşov”, a conchis Beatrice Rancea, preşedintele comisiei de examinare.

“Sperăm ca procedura să se finalizeze cât mai repede, iar noul director să-şi înceapă activitatea, mai ales că primul test major este organizarea Festivalului de Dramaturgie Contemporană din luna noiembrie. Îi promit viitorului director că va găsi întotdeauna în Primărie un partener şi un sprijin, inclusiv financiar, în realizarea obiectivelor propuse”, a declarat Costel Mihai, viceprimar al municipiului.

Reamintim că pentru funcţia de manager al Teatrului Sică Alexandrescu s-au înscris cinci candidaţi, însă numai unul a reuşit să treacă peste primele probe, care erau eliminatorii. doi dintre candidaţi au fost eliminaţi chiar din prima etapă, de evaluare a dosarelor. După analiza planurilor de management, alţi doi candidaţi au fost respinşi, astfel că a mai rămas un singur candidat pentru interviu.

Dan Marius Zarafescu este, din iulie 2014, director adjunct al Teatrului C.I. Nottara, Bucureşti. Anterior a ocupat funcţia de consilier superior în Direcţia Politici Culturale din cadrul Ministerului Culturii, având în sarcină coordonarea strategiilor sectoriale din domeniile: teatru, muzică, dans contemporan, cinematografie, audiovizual. Experienţa sa în minister, unde a ocupat mai multe funcţii de conducere, datează din 1996. Înainte de a intra în Ministerul Culturii, a lucrat ca secretar literar la Teatrul Naţional I.L.Caragiale, din Bucureşti.

Rezultatul concursului va fi afişat mâine, 30 septembrie.” Se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Brașov.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here