Cluj: Peste 200 de kilograme de legume au fost confiscate de poliţişti

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În cursul zilei de sâmbătă, ora 03:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, au depistat un bărbat care transporta legume fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Bărbatul, în vârstă de 22 de ani, din Timișoara, a fost depistat pe strada Aurel Vlaicu, în timp ce transporta cu o autoutilitară 150 kilograme de legume, pentru care nu poseda documente de provenienţă.

Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cele 150 kilograme de legume au fost confiscate și predate unei unități de profil.

De asemnea, tot sâmbătă, în jurul orei 07:20, poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, Secţia 7 Poliţie, au oprit în trafic, pe strada Calea Dezmirului, un autovehicul cu care se efectua transportul unor produse agro-alimentare fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Conducătorul auto, un bărbat, de 68 de ani, din Cluj-Napoca, transporta 110 kilograme legume.

Acesta a fost sancţionat contravențional conform prevederilor Legii 12/1990R privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, iar cele 110 kilograme de legume au fost confiscate și predate unei unități de profil

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here