Covasna: 57 de locuri de muncă la Primăria Sfântu Gheorghe! Salarii între 1.250 și 3.500 de lei

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

57 de locuri de muncă vor fi anunțate în curând în cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Candidații vor putea alege între două tipuri de locuri de muncă: locurile vacante vor fi publicate pentru funcția de funcționari publici și angajați contractuali. Printre locurile publicate, unul este pentru un angajat în funcție de conducere, pentru care se oferă un salariu de peste 3500 lei, patru sunt de asemenea pentru funcții de conducere și se oferă un salariu între 3000 și 3500 lei, iar în cazul funcțiilor de executanți, un loc de muncă se oferă având salariul între 2500 și 3000 lei, alte șase cu salariul între 2000 și 2500 lei, treisprezece între 1500 și 2000 lei, iar pentru restul locurilor vacante se oferă un salariu între 1250 și 1500 lei. În cazul salarizării, se vor lua în considerare calificarea și experiența anterioară a candidatului, drept urmare aceste sume nu pot decât să crească.

 „Oferta Primăriei poate nu este cea mai atrăgătoare la momentul actual, însă, cred că anul acesta salariile vor crește în sectorul public, și sunt convins, că putem să ajungem în situația în care să lucrăm mai mulți în cadrul Primăriei, să avem mai mulți experți și astfel să fim capabili să servim mai bine interesele locuitorilor din Sfântu Gheorghe. Scopul principal nu este acela ca Primăria să aibă cu 57 de angajați mai mulți, ci acela de a ne putea exercita atribuțiile mai bine. Lipsa acestor 57 de oameni s-a făcut simțită în ultimii ani, motiv pentru care ne-am luptat încontinuu cu lipsa unor profesioniști. De acum încolo mă aștept să înregistrăm o îmbunătățire semnificativă a calității serviciilor municipale” – a declarat primarul Antal Árpád.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here