Covasna: Polițiștii au confiscat peste 900 de kilograme de pepeni

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Miercuri, 17 august 2016, polițiștii din Ghelința au desfășurat pe raza de competență o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite.

În cadrul acesteia, a fost oprită în trafic o autoutilitară, la volanul căreia a fost identificat un bărbat domiciliat în județul Buzău. Acesta transporta 957 kg de pepeni pe care intenționa să-i ofere spre vânzare, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu deținea documente de proveniență pentru marfa transportată. Bărbatul le-a declarat polițiștilor că a achiziționat pepenii de la o persoană de pe raza județului Buzău, însă nu a primit documente legale.

Pepenii în valoare de circa 570 de lei au fost confiscați și predați unei societăți pentru comercializare, iar bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 12/1990, cu amendă în cuantum de 1.500 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here