Hunedoara: Accident grav pe DN 7, la Vețel! 20 de răniți! ”Planul ROȘU” pus în aplicare

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În jurul orei 10, în urma unui apel la 112 a fost anunțat un accident rutier în care au fost implicate un microbuz de transport persoane și o dubiță de marfă. În microbuzul de transport persoane se aflau 18 tineri, componenți ai echipei de fotbal din localitatea Certeju de Sus și șoferul acestuia, iar în celălalt mijloc de transport se afla doar șoferul, care era și încarcerat.

Imediat, inspectorul șef al I.S.U. Hunedoara a declanșat planul roșu de intervenție la nivelul județului Hunedoara fiind comasate în zona producerii accidentului, 4 ambulanțe SMURD tip B2, 5 ambulanțe SAJ, 2 tip C2 și 3 tip B2, o autospecială de transport victime multiple, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială mixtă și mai multe autospeciale de primă intervenție. La locul accidentului a fost solicitat si un elicopter SMURD.

În prima instanță au fost preluate 16 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 58 ani, ( doi minori, 16 și 17 ani) care au fost transportate la unitățile de primiri urgențe a spitalelor din Deva și Hunedoara. Majoritatea prezentau traumatisme craniene și ale membrelor superioare și inferioare dar erau conștienți și cooperanți. O singură victimă a fost extrasă din autoturismul de trasnport marfă cu ajutorul echipajului de descarcerare.

Ulterior, alte 4 persoane au fost transportate la unitatea de primiri urgențe pentru a fi investigate medical și a se exclude orice suspiciune de producere a unui traumatism.

Dintre cele 20 de victime, 13 au fost transportate cu ambulanțele SMURD și SAJ la UPU Deva iar 7 la UPU Hunedoara.

Din cauza accidentului circulația pe DN7 a fost blocată aproximativ 2 ore pe ambele sensuri, fiind direcționată pe rute ocolitoare.

În sprijinul acțiunii de intervenție au acționat 18 polițiști din cadrul IPJ Hunedoara cu 9 mijloace auto și o echipă de 4 jandarmi cu un mijloc auto.

FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara
FOTO: ISU Hunedoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here