Sibiu: Opt elevi din București, internați la Spitalul din Mediaș, suspecți de toxiinfecție alimentară

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Opt elevi din București aflați în cantonament în județul Sibiu au fost internați joi dimineața la Spitalul Municipal din Mediaș cu simptome de toxiinfecție alimentară, fiind în derulare și o anchetă epidemiologică, a precizat pentru AGERPRES directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), Gabriel Budescu.

Cei opt elevi fac parte dintr-un grup mai mare de 30 de elevi din București, însă celorlalți copii nu li s-a făcut rău.

Citește articolul întreg pe www.agerpres.ro

UPDATE: Comunicat de presă DSP Sibiu

În data de 4.08.2016 ora 8,00 a fost solicitată ambulanța la un hotel din Mediaș pentru transportul a opt copii, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, cazați în unitate, cu simptome digestive debutate în seara zilei de 3.08.2016, ora 23,00.

Ancheta epidemiologică declanșată imediat după primirea informării telefonice ridica suspiciunea unui focar de toxiinfecție alimentara cu alură stafilococică, cu opt cazuri apărute la copiii veniți într-un cantonament de înot.

Manifestările clinice au constat în: grețuri, vărsături, inapetență, scaune diareice apoase. Evoluția cazurilor a fost favorabila, doar patru dintre copii necesitând supraveghere medicală de specialitate la Spitalul Municipal Mediaș.

S-au recoltat nouă probe alimentare din alimentele consumate, 14 teste de salubritate si opt probe bacteriologice de la persoanele care lucreaza în blocul alimentar al unității. Aceste probe vor fi analizate în laboratorul de diagnostic și investigare în sănătate publica din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Sibiu. Estimam ca primele rezultate ale analizelor de laborator vor fi disponibile în cursul săptămânii viitoare.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here