Hunedoara: O femeie a născut pe munte! Echipajele SMURD au acordat primul ajutor

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În cursul zilei de ieri, echipajul de prim ajutor din cadrul subunităţii de pompieri din Baru, alcătuit din plt.adj. Cosmin Chivulescu, plt.maj. Cosmin Mănescu şi plt.maj. Ioan Neaga, a fost solicitat să intervină pentru asistarea unei femei însărcinate, care prezenta contracţii. Femeia, în vârstă de 20 de ani, şi soţul acesteia se aflau la cules de fructe de pădure într-o zonă montană, foarte greu accesibilă, numită Fântâna Rece.

Pentru că starea femeii se înrăutăţea, paramedicii au ţinut în permanenţă legătura prin telefon cu soţul acesteia şi l-au coordonat, pas cu pas, pe acesta să-şi asiste soţia la naştere. La câteva minute de la sosirea pe lume a unui băieţel, pompierii salvatori au ajuns la locul indicat, după un drum parcurs în aproximativ două ore pe o potecă de munte abruptă. Imediat, salvatorii au tăiat şi clampat cordonul ombilical, au eliberat căile aeriene ale micuţului, l-au curăţat şi înfăşat în tricourile lor. În plus, au monitorizat-o pe mamă şi au transportat-o cu ajutorul unei tărgi până la un punct de întâlnire cu primarul comunei Baru, care a pus la dispoziţia femeii şi nou-născutului o maşină de teren, cu care aceştia au fost duşi până la ambulanţă.

Femeia şi micuţul acesteia, de 2.700 grame, născut înainte de termen, au ajuns în stare bună la spitalul din Haţeg, unde au fost preluaţi de medicii UPU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here