Brașov: Cinci tabere din stațiunile Bran și Predeal, verificate de polițiști! Vezi ce amenzi au împărțit

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În data de 29.07.2016, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice,Serviciului de Ordine Publică și Serviciului Rutier, împreună cu inspectori din cadrul O.J.P.C. Brașov au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza localităților Bran și Predeal privind respectarea legislației în vigoare de administratorii sau reprezentanţii unităţilor de cazare turistică unde sunt organizate tabere școlare.

Au fost controlate 5 astfel de unități,urmărindu-se verificarea modului de respectare a prevederilor legale privind paza obiectivelor,a legislației privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale,protecției consumatorului și circulației pe drumurile publice a mijloacelor de transport elevi;

În urma desfăşurării acţiunii,s-a aplicat o sancțiune contraventională în valoare de 2000 lei pentru nerespectarea prevederilor HG 301/ 2012,4 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 8000 lei,pentru nerespectarea prevederilor HG 237/2001 pentru aprobarea normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice și 2 sancțiuni contraventionale în valoare de 8000 lei,pentru nerespectarea prevederilor O.G. 21/1992 privind protecția consumatorilor.

De asemenea,polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări față de administratorii unei unități de cazare turistică,sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală,conform Legii 241/2005,prin omisiunea înregistrării în evidențele contabile a veniturilor obținute din cazarea turiștilor începând din luna februarie 2016 până în prezent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here