”METODA ACCIDENTUL”! Păgubitul a lăsat 1.000 de euro sub ștergătorul unei mașini

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În cursul acestei zile, un tânăr de 24 de ani, din municipiul Hunedoara, s-a prezentat la Poliţia Municipiului Hunedoara, unde a sesizat că a fost înşelat prin metoda accidentul. Tânărul a relatat că în timpul nopții, în jurul orei 02.00, a fost contactat pe telefonul fix de un bărbat care s-a recomandat a fi vărul său, din Brăila, anunţându-l că a fost implicat într-un accident rutier, în care a rănit grav un copil.

La un moment dat, convorbirea a fost preluată de un alt bărbat, presupus procuror, care i-a spus că în acest caz este nevoie de suma de 5.800 de euro pentru ca vărul său să se împace cu familia minorului lovit.

Tânărul i-a spus apelantului că dispune doar de suma de 1.000 euro şi s-a deplasat în municipiul Deva, unde a lăsat suma de bani sub ștergătorul parbrizului unui autoturism.

După ce a ajuns la domiciliu, persoana vătămata l-a sunat pe vărul său şi şi-a dat seama că a fost înşelat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here