Ambasadorul Republicii Turcia la București s-a întâlnit cu reprezentanți ai MAE, ANT, ANAT și ale mai multor agenții de turism din România

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

E.S. Osman Koray Ertaș, Ambasadorul Republicii Turcia la București a organizat în cursul zilei de astăzi, la sediul ambasadei, o întâlnire informală la care au participat reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Externe, Agenției Naționale pentru Turism, Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România și din partea mai multor agenții de turism din România.

Cu această ocazie, ambasadorul Turciei i-a informat pe cei prezenți cu privire la ultimele evoluții ale situației interne din Turcia și i-a asigurat că totul este sub control acum, situația a revenit la normal, iar oamenii și-au reluat viața obișnuită de zi cu zi.

‘ Îi încurajăm pe prietenii noștri români să continue să-si petreacă vacanțele în frumoasele stațiuni turcești unde vor primi servicii excelente la prețuri deosebit de rezonabile. Declararea stării de urgență nu afectează cu nimic viața de zi cu zi a cetățenilor turci sau a celor străini, inclusiv turiștii români aflați Turcia. În prezent, o multitudine de turiștii se bucură de sejururi în Antalya și în regiunile de pe coasta Mării Egee. În plus, măsurile adoptate în cadrul stării de urgență, la fel cum au fost adoptate și în alte țări europene, înseamnă mai multă siguranță pentru cetățeni’ a declarat Osman Koray Ertaș, Ambasadorul Republicii Turcia la București.

În cadrul discuțiilor ambasadorul turc a reconfirmat atenția specială pe care autoritățile turce o acordă turiștilor străini, inclusiv cei români, aflați în această perioadă în zonele turistice turcești, iar românii nu au nici un motiv de îngrijorare în ceea ce privește situația actuală din Turcia.

‘Sute de zboruri charter aterizează zilnic pe aeroporturile din Antalya și Bodrum, iar pe 23 iulie în Antalya, a fost atins un număr record de 242 de zboruri pe zi. Importante instituții internaționale de turism cum sunt World Tourism Organization, TUI sau Thomas Cook continuă să promoveze Turcia ca o destinație turistică atractivă, iar în 2017 guvernul turc va lua măsuri suplimentare de promovare a acestui sector’, a adăugat Ambasadorul Turciei.

Anual, aproximativ 500.000 de români aleg să viziteze Turcia și să-și petreacă vacanța în această țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here