Sibiul de Odinioară. Anul acesta, 3 zile de distracție în Pădurea Dumbrava

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Cu mic, cu mare, sibienii sunt aşteptaţi să petreacă, aşa cum o făceau pe timpuri, cu bucurie şi prietenie la „Sibiul de odinioară”. Fără defilări şi parade, dar cu multă muzică bună, gusturi şi mirosuri de demult, jocuri, petrecerea din Pădurea Dumbrava îi invită pe nostalgici să îşi amintească vremurile trecute, iar pe cei tineri să descopere cum se distrau părinţii lor. Datorită cererii foarte mari, anul acesta evenimentul va fi prelungit cu o zi, desfășurându-se în perioada 13-15 august.

Sibienii sunt invitaţi să retraiască petrecerile de mai demult din Pădurea Dumbrava. Nu cu festivismul anilor de dinainte de Revoluţie, ci cu voia bună cu care oamenii obişnuiau atunci să se reunească, în lipsa altor mijloace de distracţie. „Sibiul de odinioară”, proiect inițiat de “Ora de Sibiu”, aduce pe scenă o parte a generației de aur a muzicii românești.

Ediția de anul acesta a evenimentului reuneşte pe aceeaşi scenă cele mai mari trupe rock ale vremurilor. Krypton, Conexiuni, Celălalte Cuvinte vor cânta în Dumbrava Sibiului, sâmbătă, 13 august. Duminică, 14 august, vor urca pe scenă cei de la Pact, Semnal M și Pasărea Rock. În ultima zi a evenimentului, așa cum spectatorii „de odinioară” s-au obişnuit, va veni rândul interpreţilor de muzică uşoară. Alexandra Canarenca, Marina Florea, Daniel Iordăchioaie și Cătălin Crișan vor recrea atmosfera spectacolelor de altădată în ziua de Sf. Maria, luni, 15 august.

Toate concertele vor începe de la ora 18:00, în Pădurea Dumbrava – în zona camping. Pe lângă acestea, zilnic, începând cu ora 10:00, sibienii se vor putea delecta cu bunătăţuri de altădată prezentate în cadrul unui târg de produse tradiționale şi bere rece, plimbări în Pădurea Dumbrava și la obiectivele turistice din zonă, Muzeul în Aer Liber și Grădina Zoologică iar copiii vor avea parte de ateliere de creativitate și de o zonă de distracții.

Mai multe detalii despre programul ”Sibiul de Odinioară” puteţi găsi şi pe pagina de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/Sibiuldeodinioara

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here