Prefectul Brașovului a solicitat de urgenţă Ministrului Mediului, derogare pentru prinderea ursului care a atacat un om

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Prefectul judeţului Braşov, Ciprian Băncilă, a solicitat de urgenţă Ministrului Mediului şi Pădurilor, derogare pentru recoltarea ursului, care a atacat în data de 14.07.2016, un bărbat în vârstă de 64 de ani, provocându-i multiple leziuni.

CITEȘTE ȘI: UPDATE FOTO: În miezul zilei, un bărbat a fost atacat de urs pe o stradă din Brașov

Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a întâlnit, joi seara, cu specialişti din cadrul mai multor instituţii braşovene.

„Urmare a acestui incident, am convocat o şedinţă, la sediul Instituției Prefectului Județul Brașov, pentru a analiza şi a lua o decizie privind această situaţie deosebit de gravă. La această şedinţă au participat reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Brașov, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Țara Bârsei” al Județului Brașov, Comisariatului județean al Gărzii Naționale de Mediu, Direcției Sanitare, Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, RPLP Kronstadt RA Brașov. I-am solicitat d-nei ministru Cristiana Paşca-Palmer derogarea pentru recoltarea ursului, în scopul prevenirii producerii unor cazuri similare, care ar putea pune în pericol vieţile locuitorilor din această zonă”, a declarat prefectul judeţului Braşov, Ciprian Băncilă.

Facem precizarea că, recoltarea urmează să fie executată de către personalul specializat al RPLP Kronstadt RA Brașov, gestionarul fondului cinegetic nr. 18 Timiș.

Menționăm faptul că, acest exemplar de urs se află într-un program de monitorizare derulat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea” în colaborare cu RPLP Kronstadt RA Brașov și Ministerul Mediului și Pădurilor fiind cunoscut comportamentul deviat al acestuia (urs habituat).

CITEȘTE ȘI: UPDATE FOTO: În miezul zilei, un bărbat a fost atacat de urs pe o stradă din Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here