Brașov: Două persoane reținute pentru braconarea unui urs

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Poliţiştii din Brașov au depistat doi bărbați, deținători de arme de vânătoare, care transportau cu un autoturism de teren cadavrul unui urs vânat ilegal./ Cei în cauză au fost reținuți pentru braconaj şi transportul vânatului dobândit.

În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Rutier și cei ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au oprit pentru control, pe D.N.1, la intrarea în municipiul Braşov, dinspre Predeal, un autoturism de teren, în care se aflau doi bărbați, de 27 și 29 de ani.

În urma controlului, polițiștii au depistat, în autoturism cadavrul unui urs, acoperit cu o pătură, precum și două arme de vânătoare cu lunetă.

De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că persoanele aflate în autoturism dețin în mod legal armele menționate, însă nu au putut prezenta documente justificative pentru animalul vânat.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi transportul vânatului dobândit, conform Legii 407/2006, iar cei în cauză au fost reţinuți pentru 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here