O localitate din Hunedoara, evacuată din cauza unei furtuni puternice

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Atenţionarea cod portocaliu de fenomene meteo imediate, valabil în intervalul orar 14.30 – 16.00, caracterizată de precipitaţii ce au depăşit 50 de litri pe metru patrat, s-a concretizat în formarea unei viituri, al cărei nivel a depăşit 1,5 metri, ce a măturat localităţile Josani, Nandru, Peştişu Mic, Peştişu Mare şi Cristur.
Atenţionarea meteo s-a dublat cu o atenţionare hidro cod portocaliu pentru intervalul orar 14.50 – 24.00, fiind posibile depăşiri ale cotei de inundaţie pe afluenţii mici ai Mureşului şi Cernei.
Autorităţile au luat măsura preventivă de înştiinţare şi avertizare a oamenilor referitor la iminenţa producerii inundaţiilor în localităţi. Totodată, au fost luate măsuri pentru evacuarea preventivă a locuitorilor din Peştişu Mare. Un număr de 200 de locuitori din localitate s-au autoevacuat din case, pe locurile mai înalte din zonă, în timp ce, 77 de oameni au fost ajutaţi să iasă din locuinţe şi preluaţi cu mijloace de transport puse la dispoziţie de comitetul local şi transportaţi, la cererea acestora, la rude.
Pompierii salvatori au evacuat cu ajutorul bărcilor o femeie cu picioarele amputate blocată într-o casă din Petişu Mic şi doi tineri, un băiat de 13 ani şi o fată de 18 ani, care s-au refugiat din calea apelor într-un copac, tot în Peştişul Mic.
În zona de maifestare a inundaţiilor sunt dislocate mai multe echipaje de pompieri alcătuite din 30 subofiţeri şi ofiţeri din cadrul ISU Hunedoara, care intervin cu 3 bărci şi 2 autospeciale pentru salvarea persoanelor. În plus, mai intervin membri ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, 4 jandarmi şi 4 poliţişti.
Viitura a blocat timp de mai bine de două ore DJ 687, care face legătura între Deva şi Hunedoara.
Amintim că încă de ieri se acţionează în judeţul Hunedoara pentru evacuarea apei din peste 300 de gospodării. În operaţiuni sunt implicaţi peste 170 de pompieri din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Hunedoara, Alba, Bihor şi Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here