Procurorii au trimis în judecată un poliţist de la IPJ Sibiu! Vezi care sunt faptele de care este acuzat

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, inculpatul, agent de poliţie la  Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, a fost trimis în judecată pentru comiterea: – a trei infr. de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit  faptă prev. de art. 297 alin 1 cod penal raportat la art. 13 ind. 2 din Legea 78/2000,  –  trei infr. de fals intelectul faptă prev. de art. 321 alin 1 cod penal, – instigare la  infr. de fals în declaraţii faptă prev. de art 47 cod penal raportat la art. 326 cod penal, –  complicitate la infr. de uz de fals faptă prev. de art. 48 cod penal raportat la art. faptă prev. de art. 323 cod penal, – complicitate la fapta de tentativă la infr. de înşelăciune faptă prev. de 48 cod penal rap. la art. 32 alin. 1 cod penal rap. la art. 244 alin. 1 cod penal.

        Prin rechizitoriu s-a reţinut că:

        – la data de  06.11.2013, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ocazia instrumentării  unui accident rutier petrecut  pe D.N.1 – în zona loc. Şelimbăr şi-a îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, în condiţiile în care cu intenţie a consemnat în mod nereal în procesul verbal de constatare a contravenţiei, modul de producere a accidentului în care a fost implicată martora X, care a condus cu viteză peste limita legală în condiţii de ploaie abundentă autoturismul, ca fiind o coliziune între două autoturisme, conduse de alte persoane, având ca urmare  realizarea unui folos necuvenit prin faptul că nu a fost sancţionată contravenţional martora X care a condus autoturismul fără a respecta dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice şi crearea premiselor pentru obţinerea  în baza documentelor încheiate, de despăgubiri de la asigurător.

        – la data de 11.02.2014, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DN 1 – zona sediului Dacia Emilian, în jurul orelor 11,28, a surprins cu aparatul radar pe Y la volanul  autoturismului care se deplasa cu viteza de 131 km/oră, însă şi-a îndeplinit  defectuos îndatoririle de serviciu, în condiţiile în care cu intenţie  a consemnat în mod nereal în procesul verbal de constatare a contravenţiei că  la volanul autoturismului s-ar fi aflat martorul Z faţă de care a şi procedat la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale şi la reţinerea permisului de conducere, având ca urmare  realizarea unui folos necuvenit pentru Y care nu a fost sancţionat contravenţional.

        – la data de 11.02.2014, inculpatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe DN-1 – zona sediului Dacia Emilian, în jurul orelor 12,47, a surprins cu aparatul radar pe M la volanul autoturismului care se deplasa cu viteza de 133 km/oră, însă şi-a îndeplinit în mod  defectuos îndatoririle de serviciu,  în condiţiile în care cu intenţie  a consemnat în mod nereal în procesul verbal de constatare a contravenţiei că la volanul autoturismului s-ar fi aflat C faţă de care a procedat la aplicarea unei sancţiuni contravenţionale şi la reţinerea permisului de conducere, având ca urmare realizarea unui folos necuvenit pentru M persoana care ar fi trebuit să fie sancţionată contravenţional,

        – la data de 11.02.2014, inculpatul, cu intenţie i-a determinat  pe A şi B să  dea declaraţii în false cu privire la modalitatea producerii a accident rutier petrecut pe D.N.1 – în zona loc. Şelimbăr,  declaraţii ce au stat la baza  încheierii în fals de către agentul de poliţie a procesul-verbal de constatare a contravenţiei,

        – la data de 11.02.2014, inculpatul, cu intenţie l-a ajutat pe T la săvârşirea infr. de uz de fals, prin întocmirea în fals a procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi oferirea acestuia T pentru a fi depus la data de 07.11.2013 la Biroul de daune al unei firme de asigurări – filiala Sibiu.

        – la data de 06.11.2013 inculpatul, prin  întocmirea în  fals a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, cunoscând la acel moment că acesta va fi folosit pentru obţinerea de despăgubiri de la  biroul de daune al unei firme de asigurări – filiala Sibiu, cu intenţie l-a ajutat pe P să comită tentativa la infr. de înşelăciune.

Pe parcursul cercetărilor penale, procurorii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul:  D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie  – Sibiu.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here