Cornel George Comșa: Șansa României e cultura​

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

”Hexi Pharma – un sfârșit… balcanic!

Cu toții ne întrebăm dacă este ceva ascuns în spatele accidentului – nu folosesc ghilimele, pentru că și dacă a fost autoprovocat, tot accident auto a fost – în care a murit patronul Hexi Pharma.

După dezvăluirile din ultima vreme, care au relevat o încrengătură uluitoare a corupției și nepăsării, avem toate motivele să privim acest „sfârșit convenabil” cu oarecare suspiciune.

Ce mă neliniștește și mai profund este că soluțiile de tip „balcanic” par să se aplice și în acest caz: un dosar care combină corupția cu uciderea din culpă, cu forme agravante și continuate de fals care au atins locuri și structuri neștiute deocamdată, pare să se rezolve căutând un țap ispășitor, fără a încerca să distrugem răul de la sursă, adică să reformăm însuși sistemul care a permis o asemenea monstruozitate.

—————

Șansa României e cultura

M-am bucurat, alături de toți românii care cred în potențialul cultural și creativ al țării noastre, să aflu că premiul pentru regie a fost co-acordat regizorului Cristian Mungiu pentru pelicula „Bacalaureat”. În cinematografia mondială, regizorii români din noul val reprezintă o forță. La fel, artiștii vizuali români sunt prezenți în marile spații expoziționale, de la New York la Berlin, de la Tokyo la Sydney.

Este o „cruciadă” pe care artiștii noștri o poartă în tăcere, luptându-se pentru susținere, finanțare și recunoaștere în propria țară. Brașovul trebuie să reapară pe harta marilor evenimente culturale europene: avem resurse, avem potențial creativ, artiști de elită și un cadru natural de excepție. Trebuie să cultivăm un spirit cultural brașovean, ne trebuie o strategie culturală pe termen lung, nu să „aruncăm” cu fonduri în stânga și-n dreapta, în speranța că vreun eveniment sau festival își va croi singur drum și va străluci în numele Brașovului.” Cornel George Comșa, candidat independent la Primăria Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here