Hunedoara: Legendele Castelului Corvinilor spuse altfel în cadrul Nopții Muzeelor 2016

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Asociația pentru Protejarea și Promovarea Castelului Corvinilor Hunedoara, în calitate de partener în cadrul proiectului de cooperare europeană DARTS — Digital Arts and Storytelling for Heritage Audience Development, are plăcerea de a invita publicul hunedorean și vizitatorii Castelului Corvinilor la vizionarea filmului de prezentare a castelului realizat în cadrul acestui proiect. Filmul ‘Legenda corbului’ este adresat în special copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, dar publicul de toate vârstele se poate bucura de o prezentare inedită a istoriei Castelului Corvinilor.

Filmul va putea fi vizionat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2016, sâmbătă, 21 mai, între orele 21:00 — 02:00, în sala Bethlen a Castelului Corvinilor. Accesul este gratuit.

Primii 150 de participanți la eveniment care vor publica pe Facebook o fotografie cu Castelul Corvinilor din timpul derulării acestuia, însoțită de #legendacorbului, #legendafantanii, #DARTS vor avea parte de un câte un cadou surpriză din partea organizatorilor. Pentru ridicarea cadourilor participanții trebuie să se prezinte în sala Bethlen și să facă dovada publicării fotografiei pe Facebook.

Tot sâmbătă publicul va putea cunoaște legenda fântânii din castel într-o nouă versiune, creată de către tânărul autor italian Mattia Colombo. Povestea ‘Jar’ a lui Mattia Colombo a câștigat concursul internațional de scriere creativă derulat în cadrul proiectului DARTS. Sursele de inspirație au fost câteva situri de patrimoniu reprezentative din cele trei țări participante în proiect, printre care și Castelul Corvinilor din Hunedoara.

Proiectul DARTS urmărește să creeze povești despre clădiri monumente istorice din Europa, despre personajele istorice și evenimentele legate de acele clădiri, și să le comunice în moduri creative și inovatoare, folosind arta digitală și arta de a spune povești. Proiectul este adresat în special tinerilor creatori, dar și publicului larg din țările partenere ale proiectului — Italia, Belgia și România — și din celelalte state europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here