Bistrița-Năsăud: Accident grav între un TIR și un microbuz! O persoană decedată și opt răniți

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Un accident grav s-a produs în această dimineață la o intersecție cartierul Viișoara, Bistrița. Șoferul unui TIR a intrat în coliziune cu un microbuz care la rândul său a intrat în alte două autoturisme. Opt persoane au fost rănite iar o femeie a decedat.

”Pe fondul neatenției, a carosabilului umed și neadaptării vitezei la condițiile de drum, șoferul autocamionului un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Târgu-Lăpuș, a colizionat din spate microbuzul care era oprit la o trecere de pietoni. Microbuzul a ricoșat în cele două autoturisme aflate în fața sa, fiind și ele oprite la trecerea de pietoni. Din accident a rezultat rănirea a opt persoane, dintre care șapte ocupanți ai microbuzului și o persoană aflată într-un autoturism. Pentru o altă persoană, a fost nevoie de efectuarea manevrelor de resuscitare, starea ei fiind gravă, ulterior a fost declarat decesul acesteia.” A declarat pentru Transilvania News, Rodica Pîrlea, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Stituații de Urgență Bistrița-Năsăud, au intervenit la locul accidentului pentru acordarea primului ajutor,

”Salvatorii au găsit patru victime rămase blocate în microbuz, dintre care două, un bărbat şi o femeie, erau încarcerate. Victimele au fost extrase de pompierii militari prin manevre specifice, în mai puţin de cinci minute de la momentul sosirii la locul accidentului şi predate echipajelor medicale alocate. Victimele rămase încarcerate erau inconștiente în momentul în care au fost extrase, pentru femeie au fost începute manevrele de resuscitare, dar din păcate, după aproximativ 45 de minute, echipajele medicale au fost nevoite să constate decesul. Bărbatul rămas încarcerat a fost stabilizat şi preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă şi transportat la UPU – SMURD Bistriţa pentru alte investigaţii medicale.

Tot la UPU – SMURD au ajuns alte şase victime, conştiente şi cooperante, care prezentau multiple leziuni şi traumatisme ce aparent nu le puneau viaţa în pericol.

Doi bărbaţi, conducătorul auto al tirului, respectiv un conducător auto al unul autoturism implicat în accident, au primit asistenţă medicală la locul solicitării, dar au refuzat transportul la spital.” Conform purtătorului de cuvânt Marius Rus, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. 

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here