Brașovul, gazda primei ediții din Romania a concursului internațional de aterizare cu parașuta la punct fix

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

RoPA (Romanian Parachute Association) și ComeFly.ro vă invită la prima ediție organizată în România a concursului internațional de aterizare cu parașuta la punct fix East European Accuracy Cup (EEAC), ce va avea loc în perioada 6 – 8 mai 2016 pe aerodromul Piatra Craiului – Tohanul Nou (județul Brasov). Evenimentul este organizat sub egida Federației Aeronautice Internaționale, cu sprijinul Primăriei Municipiului Rașnov și Velux, în calitate de partener oficial.

Peste 40 de concurenți din Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, Polonia și România vor evolua în fața publicului din România, în cadrul concursului internațional East European Accuracy Cup (EEAC), o competiție internațională cu tradiție printre pasionații saltului cu parașuta. Concursul are cinci etape. În fiecare an se desfășoară o etapă în una dintre cele cinci țări participante. Începând de anul acesta, România găzduiește și ea una dintre cele cinci etape.

Cei prezenți la eveniment vor putea urmări evoluția celor mai performanți sportivi din Europa de Est, precum și o serie de zboruri demonstrative cu motoparapanta, cu avioane ultralight, dar și o prezentare de avioane si elicoptere.

În cadrul evenimentului, publicul spectator dornic de senzații extreme va avea ocazia să experimenteze saltul în tandem cu parașuta, alături de instructori experimentați și recunoscuți internațional. De asemenea, cei care îndrăgesc zborul cu avionul vor putea survola Castelul Bran, Cetatea Râșnov, Brașovul, Poiana Brasov si Masivul Bucegi cu avioanele Cessna 172 de 4 locuri si cu avioane ultralight de 2 locuri, la prețuri atractive începând de la 250 Lei/zbor.

Evenimentul se desfășoară pe durata a trei zile (6, 7 și 8 mai), între orele 9:00 și 18:00, iar accesul publicului este gratuit.

Aerodromul Piatra Craiului – Tohanul Nou este situat pe DN 73 (Brașov – Bran), în apropierea localității Tohanul Nou. Pentru a vedea localizarea pe hartă a aerodromului, accesati link-ul următor:

https://drive.google.com/open?id=1WhK2IzwUIQVxH57H1N7c3Zz_gHk&usp=sharing

Detalii pe www.comefly.ro și pagina de FB a evenimentului: https://www.facebook.com/events/767760023360801/

ComeFly.Ro este singura platformă online care ofera zboruri cu avione de 4 locuri și cu avioane ultralight de 2 locuri în regiunea Brașovului, salturi cu parașuta, zboruri cu parapanta și motoparapanta. Printre obiectivele turistice survolate de echipa ComeFly.ro se numară bisericile fortificate din Transilvania trecute pe lista patrimoniului mondial UNESCO (Viscri, Saschiz, Biertan etc.), Manastirea Sambata, Cetatea Râșnov, Poiana Brașov, Munții Făgăraș si Bucegi, precum și o serie de lacuri (Sfânta Ana, Dumbrăvița, Tinovul Mohos etc.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here