Accident grav în Municipiul Bistrița! Trei persoane au fost rănite

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Accident grav în această seară în Municipiul Bistrița, în cartierul Sigmir. Trei persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme. Mai multe echipaje medicale s-au deplasat imediat la fața locului pentru a acorda primul ajutor.

Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat un bărbat cu traumatism craniocerebral minor și alte leziuni și l-a transportat la UPU SMURD Bistrița pentru continuarea investigațiilor medicale.

Celalalt echipaj medical de la Serviciul Județean de Ambulanță, a evaluat celelalte două victime, dar acestea au refuzat transportul la spital.

Pompierii militari au luat măsurile specifice unui accident rutier, respectiv deconectare borne și sablare carosabil, în vederea reluării circulației în condiții normale.

Poliția Rutieră a deschis o anchetă pentru a vedea exact care sunt cauzele producerii accidentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here