Sibiu: Intervențiile chirurgicale miniinvazive, promovate la prima ediție a Salonului Cadet INOVA’16

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

În perioada 14-16 aprilie 2016, Academia Forțelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ a găzduit prima ediție a Salonului Național cu Participare Internațională a Inovării și Cercetării Științifice Studențești — Cadet INOVA’16.   Președintele de onoare al manifestării a fost Gl.Bg. Prof. Univ. Dr. ing. Ghiță Bârsan, Rectorul Academiei Forțelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu’ iar Președintele Salonului Cadet INOVA a fost Conf. Univ. Dr. ing. Dipl. Silviu Mihai Petrișor.

La salonul Cadet Inova au participat și reprezentanți ai SCJU Sibiu și ai Școlii Doctorale de Medicină de la Sibiu. Este vorba despre Prof. Univ. Dr. Dan Săbău, coordonator de doctorat, medicul șef al Secției Clinice Chirurgie ÎI a SCJU Sibiu, membru al Academiei Medicale și Președinte al Comisiei de Înaltă Tehnologie și Inventică al acesteia, împreună cu Șef lucrări Dr. Alexandru Săbău, medic specialist chirurgie și Dr. Alexandra Lupu-Petria, medic rezident în cadrul SCJU Sibiu, în calitate de doctorand și de cercetător. Aceștia au prezentat lucrarea ‘Laparogastroscopia — metodă originală pentru endoprotezarea esofagiană, vs. Gastrostomă, jejunostămă și fargingostomă’, prin care au adus în fața comunității științifice informații concrete despre inovațiile acestei metode și aplicabilitatea să practică, în scopul dezvoltării tehnicilor de miniinvazivitate și ale modului de abordare a acesteia.

‘A fost un eveniment extrem de important pentru Sibiu și pentru cele două universități de vârf ale Sibiului (n.a. — Academiei Forțelor Terestre ‘Nicolae Bălcescu și Universitatea ‘Lucian Blaga’) asociate într-o colaborare pe teme științifice, pe teme de cercetare și pe teme de inventică și inovație și care se alătură altor două saloane de inventică din țară, cele de la Iași și Cluj, Sibiul intrând astfel pe un palier de excepție al cercetării’, a punctat Prof. Univ. Dr. Dan Săbău, subliniind importanța manifestării.

Referitor la tematica abordată și prezentată de medicii sibieni, Dr. Dan Săbău a precizat: ‘am expus un punct de vedere original și inovator în legătura cu miniinvazivitatea și efortul extrem de divers pe care îl presupune acest concept care necesită o sumă de inovații și invenții. Practic, la acest salon, am participat cu mai mult decât o invenție, cu miniinvazivitatea ca propunere și concept, motiv pentru care am primit o diplomă de excelență cu mențiunea Cadet Inova și am ‘avertizat’ distinsa adunare de cercetători că medicina e un teren deschis invențiilor, inovațiilor, fiind citate brevetele și inovațiile pe care l-am obținut sau dorim să le obținem. Sunt șase brevete deja obținute și șapte în lucru, din care sperăm ca anul aceasta să obținem două iar în ceea ce privește inovațiile, avem spre exemplu pentru anul trecut 38 de inovații, conturându-se o cifră de circa 140 de inovații realizate în ultimii trei ani. Prezentarea a fost foarte bine primită, cu atât mai mult cu cât, medicina însoțește inevitabil evenimentul militar și de multe ori s-a dezvoltat, începând din antichitate, pe fondul conflictelor și războaielor’.

Astfel, prima ediția a Cadet INOVA a fost o oportunitate pentru tinerii cercetători din diverse domenii de a-și prezenta rezultatele cercetărilor și inovațiilor. Activitatea de cercetare — inovare depusă de doctoranzii în medicină contribuie la promovarea unor abordări noi în Intervențiile chirurgicale miniinvazive, care au câștigat un teren imens în ultimii ani. De altfel, Secția Clinică Chirurgie ÎI a SCJU Sibiu se află în topul celor care o practică și o recomandă în perspectiva obținerii unui indice cât mai ridicat de satisfacție a pacientului, acesta fiind conform profesorului Săbău, ‘sensul miniinvazivității’ ‘Modalitățile prin care o realizăm sunt diverse și țin de inventică, inovatică și creativitate, barierele și blocajele conceptuale din chirurgie fiind depășite prin abordările de altă manieră’, concluzionează chirurgul.

Practica chirurgicală aplicată în interesul pacientului.

Despre tematica abordată în cadrul lucrării și despre aplicabilitatea să practică, Dr. Alexandra Lupu Petria, a declarat: ‘Lucrarea mea în calitate de doctorand are tema ‘tehnicile rande-vouz în parteneriatul chirurgie-gastroenterologie’. Tema este una interdisciplinară astfel încât, pentru prima dată, gastroenterologii colaborează cu chirurgii în sala de operație în interesul pacientului cu scopul că intervențiile paliative să fie mult mai sigure și mai eficiente pentru pacienți. Practic, protezele esofagiene și cele de rect vor fi montate prin introducerea gastroscopului sau endoscopului simultan cu laparoscopul, astfel intervenția va fi mult mai sigură, va dura mult mai puțin iar complicațiile postoperatorii vor fi mult mai reduse’.

Tot în legătură cu lucrarea prezentată, de precizat este că doar la o zi după eveniment, o echipă formată din Prof. Univ. Dr. Dan Sabău și  Șef de lucrări Dr. Adrian Boicean, medic primar interne și medic specialist gastroenterologie, împreună cu colaboratorii, au executat în cadrul bloculului operator al SCJU Sibiu, o astfel de intervenție chirurgicală inovativă, cu note absolut noi în domeniu: tehnica rendez-vous de intervenție asupra tumorii esofagului cu repoziționarea unei proteze, în care și-au dat concursul două specialități: gastroenterologia/ endoscopia pe de-o parte și chirurgia prin laparogastroscopie pede alta.

‘Spitalul este suportul structural al activității medicului și suntem bucuroși că pe lângă practica curentă, activitatea de cercetare — inovare depusă de medicii noștri se concretizează și în participări la astfel de manifestări științifice unde tinerii cercetători au un aport consistent în dezvoltarea domeniilor în care activează’, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here