Polițiștii covăsneni au reușit identificarea și prinderea a trei persoane suspectate de săvârșirea unui furt din locuință, respectiv, o femeie și doi bărbați. Aceștia au fost imobilizați și conduși la sediul poliției după ce au fost depistați la bordul unui autoturism și nu s-au supus somațiilor polițiștilor de a se opri.
În continuarea cercetărilor, care s-au desfășurat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, a fost stabilită identitatea celei de-a patra persoane care a reușit să fugă de la fața locului. De asemenea, întreaga sumă sustrasă a fost recuperată și restituită persoanei vătămate.
Astfel, întrucât potrivit prevederilor legale în vigoare, în cauză a intervenit împăcarea părților, procurorul de caz a dispus clasarea cauzei, în conformitate cu art. 159 alin. (1) Cod Penal. șoferul autoturismului a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 500 de lei și i s-a reținut permisul de conducere pentru nerespectarea semnalelor polițiștilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.