Harghita: Peste 4.500 de copii romi școlarizați, cel mai mare număr din ultimii 10 ani

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Peste 4.500 de copii romi şcolarizaţi sunt înregistraţi în acest an de învăţământ, în judeţul Harghita, acesta fiind cel mai mare număr din ultimii zece ani, arată datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Inspectorul pentru romi, Kari Attila, a declarat pentru AGERPRES că dacă în anul şcolar 2006-2007 au fost şcolarizaţi 1.167 de copii romi, în acest an şcolar numărul este de 4.528, fiind în creştere continuă.

Potrivit datelor statistice, numărul de 4.528 de elevi romi reprezintă aproape 9% din totalul elevilor înregistraţi în Harghita. Cei mai mulţi dintre ei, respectiv 2.048, sunt în ciclul primar, 1.015 sunt preşcolari, 1.227 învaţă la gimnaziu, iar 211 sunt la liceu. De asemenea, există informaţii că 9 tineri romi sunt studenţi la diferite universităţi din Târgu Mureş sau Cluj Napoca.

Inspectorul Kari Attila este de părere că numărul elevilor romi şcolarizaţi a crescut întrucât părinţii au înţeles importanţa şcolarizării, dar şi pentru că mediatorii şcolari i-au convins pe aceştia să-şi dea copiii la şcoală.

‘Pe de o parte, părinţii au devenit mai conştienţi de importanţa şcolarizării copiilor, în al doilea rând în cei zece ani am ajuns să avem a doua generaţie de elevi romi. La aceasta se adaugă şi activitatea mediatorilor şcolari, care urmăresc prezenţa zilnică a elevilor, colaborează cu cadrele didactice şi ţin legătura permanentă cu părinţii’, a explicat inspectorul Kari Attila.

Acesta a spus că la nivelul judeţului Harghita sunt angajaţi opt mediatori şcolari, dar ar mai fi nevoie de alţi zece. De asemenea, în sistemul de învăţământ harghitean sunt doi profesori de limba romani şi trei profesori care predau ‘Istoria şi tradiţiile romilor’. AGERPRES www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here