Hunedoara: Direcția de Sănătate Publică a aplicat o nouă amendă operatorului regional de apă

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a aplicat, marţi, o nouă amendă, în valoare de 10.000 de lei, operatorului regional de apă Apa Prod SA Deva, deoarece probele de turbiditate la apa livrată în reţea, la sfârşitul săptămânii trecute, nu s-au încadrat în parametrii de potabilitate.

‘Amenda a fost aplicată pentru turbiditatea depăşită la probele de apă prelevate în data de 24 martie. Potrivit legii, compania de apă trebuia să anunţe de îndată autoritatea de sănătate publică despre rezultatele parametrilor neconformi din probele de apă’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Hunedoara, dr. Cecilia Birău.

Operatorul regional de apă a mai primit, luni, o altă amendă, în valoare de 10.000 de lei, din partea DSP Hunedoara, pentru că nu a anunţat la timp că vineri, 25 martie, a avut probleme pe reţea.

În ceea ce priveşte calitatea apei distribuite populaţiei, DSP Hunedoara a finalizat analizele de laborator pentru probele de apă recoltate săptămâna trecută şi a ajuns la concluzia că acestea îndeplinesc normele de potabilitate, atât din punct de vedere fizico-chimic, cât şi bacteriologic.

Apa rece a fost oprită, vineri dimineaţa, în 11 localităţi ale judeţului Hunedoara, din cauză că ajungea tulbure la robinetele consumatorilor. De acest incident au fost afectaţi peste 100.000 de consumatori, între aceştia numărându-se oameni din oraşele Deva, Călan şi Simeria. Furnizarea apei reci a fost reluată după circa 20 de ore.

Incidentul este anchetat de Corpul de control al Consiliului Judeţean Hunedoara, acest for având calitatea de acţionar majoritar al SC Apa Prod SA. Directorul companiei urmează să prezinte un raport detaliat despre acest caz în prima şedinţă a CJ. AGERPRES www.agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here