Cercetări arheologice la primele morminte dacice descoperite în Sălaj

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Urmele a cel puţin două morminte dacice de incineraţie, respectiv catarame de centură, fibule, mărgele, verigi, dar şi mici fragmente de oase, au fost descoperite de arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, în apropiere unei cetăţi dacice din Sălaj.

Două fibule (agrafe) şi o pafta (cataramă) de centura, toate din fier, au fost descoperite, întâmplător, în urmă cu câteva zile, de o echipă de arheologi din Sălaj şi Alba, condusă de Horea Pop, şeful Secţiei de Cercetare din cadrul muzeului din Zalău. Continuarea mai amănunţită a săpăturilor a scos apoi la lumină, în cursul zilei de vineri, o a doua pafta, alături de alte piese – unele din argint, şi câteva fragmente de oase.

Horea Pop a precizat pentru AGERPRES că totul a pornit de la informaţiile pe care le-a primit privind prezenţa în zona unei foste cetăţi dacice a unor căutători de comori. Deplasându-se la faţa locului, acesta nu i-a mai găsit pe cei ce căutau ilegal vestigii istorice, în schimb a descoperit, întâmplător, într-o pădure din apropiere, o cataramă şi fibule, piese ce l-au determinat să revină pentru cercetări amănunţite, alături de alţi colegi, la finalul acestei săptămâni.

Astfel, vineri au ieşit la iveală şi alte piese din perioada dacică, precum numeroase verigi, două cuţite, o a doua pafta, mărgele şi bucăţi de fibule, inclusiv din argint, cercetările urmând a fi continuate şi pe parcusul zilei de sâmbătă.AGERPRES www.agerpres.ro

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here