Katatonia și Pain of Salvation sunt headlinerii ARTmania Festival Sibiu 2016

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

ARTmania Festival Sibiu scrie o noua pagina în istoria evenimentelor rock si anunta în premiera pe scena din Piata Mare Katatonia pentru vineri și Pain of Salvation pentru sâmbata, în weekendul 29-30 iulie 2016.

Katatonia revine în România, în premiera pe scena ARTmania Festival, vineri, 29 iulie. Suedezii vor lansa albumul de studio cu numarul 10, întitulat ‘The Fall Of Hearts’, pe 20 mai 2016. Despre acest material au declarat: ‘albumul este probabil tot ceea ce am visat vreodată să lansăm, fără ca măcar să conștientizăm. Este o călătorie plină de aventuri printre elementele caracteristice Katatonia, la care nu am renuntat pe parcurs, dar pe care le-am folosit acum pentru a mentine mostenirea noastra muzicala.’

‘The Fall Of Hearts’ a fost înregistrat în studioul Grondahl & Tri-lamb din Stockholm, fiind produs de Anders Nystrom & Jonas Renkse. Albumul este primul material discografic cu noul tobosar Daniel ‘Mojjo’ Moilanen și nou-recrutatul chitarist Roger Ojersson (Tiamat), care a venit tocmai la timp pentru a imprima solo-urile de chitara de pe noul album.

De la ultimul concert Pain of Salvation au trecut 5 ani, iar suedezii sunt bucurosi sa îsi revada fanii din România si le dau întâlnire acestora pe data de 30 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Stilul lor se caracterizează printr-un sunet de chitara accentuat, puternic, cu o gamă vocală largă, cu multe schimbări rapide între pasajele dure și cele ambientale susținute printr-o experimentare poliritmică.

O alta marca a suedezilor este crearea fiecarui album ca unul conceptual. Câteva dintre temele abordate includ razboiul si efectele lui asupra familiei și umanității, problemele de mediu, cum ar fi energia nucleara, formarea individului, natura divinității, umanitatea sau existența.

Pain of Salvation au început înca din 2015 lucrul la un nou material discografic, un album concept care va readuce stilul formatiei la rădăcinile sale, catre pasajele muzicale mai dure folosite în anii 2000. Daniel Gildenlow declara: ‘Avem câteva concerte în plan dar, cu toata sinceritatea, eforturile noastre se concentreaza pe următorul album la care lucrăm. Avem sesiuni de scriere foarte creative și abia așteptam ca fanii să audă noul material ! Veți vedea o formatie foarte puternica si însetata, care revine cu încredere la o forma muzicala mult mai dura. Cu toate acestea, fără a pierde intimitatea și originalitatea caracteristice nouă de la primul album.’

În timp ce noul material este în curs de elaborare, Pain of Salvation lucrează simultan și la câteva live-uri speciale și materiale de DVD care vor apărea în cursul acestui an.

Mai multe informații despre program și detalii organizatorice vor fi comunicate în zilele următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here