Cioloș: Ministrul Agriculturii nu ar fi trebuit să comunice, cât n-avea toate elementele, numele firmei suspectate de E Coli

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

Premierul Dacian Cioloş a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a comunicat prea repede, fără a avea toate datele, numele firmei ‘Brădet’, care este suspectă în cazul copiilor îmbolnăviţi cu E Coli, scrie AGERPRES.

El a fost întrebat de jurnalişti, în timpul unei conferinţe de presă organizată la Cluj, dacă ia în calcul o demitere a ministrului Agriculturii.

‘Deciziile nu le iau în felul acesta; atunci când le iau, le pregătesc, orice tip de decizie. Nu vreau să comentez prea mult lucrurile acestea pentru că încă nu ştiu să existe o legătură dovedită între E Coli, suşa aceea care a fost găsită la copiii îmbolnăviţi, şi cea care a fost găsită şi în proba respectivă de brânză de la acea întreprindere. Am înţeles de la domnul ministru al Sănătăţii că urmează să se facă o analiză genetică, pentru a vedea dacă există o legătură directă între brânza respectivă şi îmbolnăviri. Aici probabil că domnul ministru n-ar fi trebuit să comunice, atâta timp cât n-avea toate elementele şi oricum, ce i-am spus eu e că nu cred că ar fi fost cazul să comunice dânsul. Dacă la dl. ministrul al Sănătăţii, în urmă cu câteva săptămâni, a fost o problemă de lipsă de comunicare, pe care între timp a corectat-o, dl. ministru al Agriculturii a comunicat prea repede pe lucruri pe care ar fi trebuit să comunice Autoritatea Sanitar-Veterinară, care e cea mai îndreptăţită. Mi-a spus dl. ministru că a fost o presiune pe dânsul, tot din partea presei, să spună şi să nu ţină ascunse informaţiile pe care le are şi dânsul a considerat că având informaţiile respective trebuia să le spună public pentru a evita alte probleme care puteau să apară’, a răspuns Dacian Cioloş.

Primul-ministru a făcut apel la cumpătare şi echilibru, atât din partea administraţiei, cât şi a presei, menţionând că se poate face foarte mult rău printr-o comunicare proastă.

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.comvivacredit.ro

‘Dar după ce le-a spus a apărut acea exacerbare şi peste tot s-a vorbit de acea companie. Nu pot să spun că e vina ei sau de unde vine, de pe circuitul de aprovizionare cu lapte. În acea probă s-a găsit acea problemă, dar asta nu înseamnă că e o problemă cu toate produsele din companie. Şi aici cred că, cu toţii, şi noi autorităţile, şi dvs. presa, trebuie să avem în vedere faptul că e vorba de afacerile oamenilor, e vorba de investiţii, nu doar financiare, ci chiar a unei părţi din viaţă, care pot fi distruse în câteva minute sau în câteva ore doar printr-o comunicare proastă. (…) Aici trebuie să fim cumpătaţi, să fim echilibraţi. Ceea ce ne interesează cel mai mult e sănătatea oamenilor şi pentru asta avem autorităţi care ştiu ce măsuri trebuie să ia’, a adăugat Dacian Cioloş.

Şeful executivului, Dacian Cioloş, şi vicepremierul Vasile Dîncu a efectuat, vineri, o vizită de lucru în Cluj. Cei doi au avut o întâlnire cu prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan, cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat, şi cu primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. De asemenea, au vizitat Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare Cluj-Napoca.AGERPRES

www.agerpres.ro

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la transilvanianews24@gmail.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here