Militarii Batalionului 811 “Dragonii Transilvani” s-au întors acasă după misiunea din Afganistan

PUBLICITATE - Pentru detalii ne puteți contacta la admin@transilvanianews.com

Astăzi a avut loc pe aeroportul militar Câmpia Turzii, ceremonia de primire din Teatrul de Operaţii Afganistan a comandantului Batalionului 811”Dragonii Transilvani”, a Drapelului de Luptă al unităţii şi a militarilor dejeni, activitate ce marchează întoarcerea în ţară a întregului efectiv al batalionului.

La ceremonia de primire au participat locţiitorul comandantului Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, general de brigadă Adrian CIOLPONEA, locţiitorul comandantului Brigăzii 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN”, colonel Ioan-Marian CRISTUREAN, militari din comandamentul Diviziei 4 Infanterie “GEMINA”, din Brigada 81 Mecanizată “General GRIGORE BĂLAN” şi din Batalionul 811 Infanterie “DEJ”, precum şi un grup de elevi de la “Grupul Tinerilor Voluntari” din Câmpia Turzii care au trimis militarilor aflaţi în misiune scrisori, desene şi mesaje.

După darea onorului, primirea raportului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a formaţiei, în alocuţiunea rostită, locţiitorul comandantului diviziei a urat un călduros bun venit militarilor batalionului, le-a mulţumit şi i-a felicitat pentru prestaţia deosebită şi pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit misiunea.

La finalul ceremoniei, “Grupului Tinerilor Voluntari” le-au fost înmânate Certificate de Apreciere, -“Prieten al DRAGONILOR TRANSILVANI”.

Batalionul de Infanterie PROTECŢIA FORŢEI a participat cu un efectiv de 420 militari, în perioada AUGUST 2015 – MARTIE 2016 în cadrul misiunii RESOLUTE SUPPORT, în provincia KANDAHAR, Afganistan.

Misiunea batalionului, în cadrul TASK FORCE POLAR BEAR DRAGONS, a constat în asigurarea securităţii bazei militare Kandahar şi a personalului forţelor coaliţiei dislocate pe acesta, asistenţă şi consiliere pentru forţele armate şi de securitate afgane.

A fost un moment emoţionant şi urăm pe această cale ”Dragonilor Transilvani”, un călduros bun venit, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here